Ziarul electronic al arădenilor

Răzvan Cadar: „Minciuna PSD – curse TAROM de pe Aeroportul Arad”

Se împlineşte anul de când PSD i-a minţit pe arădeni că a rezolvat ca de la data de 1 decembrie 2018, să avem curse Tarom de pe aeroportul din Arad. La vremea respectivă senatorul Mihai Fifor a fost primul care s-a grăbit sa declare pe Facebook:

„Este încununarea unor demersuri pe care le facem de luni de zile, alături de colegii parlamentarii PSD Arad şi un prim pas pentru punerea Aradului pe harta transportului aerian din România. Vom avea două curse Tarom pe săptămână Arad – Bucureşti şi retur (începând cu 1 decembrie, ziua de suflet a tuturor românilor…)”.

La scurt timp, deputaţii Adrian Todor şi Florin Tripa s-au repezit să-şi asume şi ei o parte din acest „succes” şi să pozeze în salvatorii aeroportului arădean.

Iată că, după un an de zile, minciuna pesediştilor a rămas tot minciună! PSD  a decapitat conducerea Tarom şi din marile planuri nu s-a ales nimic, ca de obicei, atunci când este vorba de promisiunile pesediştilor către arădeni. TAROM  continuă să ignore aeroportul din Arad şi să opereze doar de la Timişoara unde este concurat de un operator aerian privat care zboară la aceeaşi oră, doar cu preţuri mai mici, înspre Bucureşti şi retur, culmea de pe un aeroport al statului român, făcând concurenţă operatorului aerian al statului român!

„Fifor, Tripa şi Todor i-au minţit pe arădeni. I-au minţit grosolan, demonstrând că dincolo de declaraţiile politice inutile nu au fot capabili să se ţină de cuvânt. De fapt, nu mă surprinde că nu au fost băgaţi în seamă la Bucureşti, fiindcă ei numai la Arad lasă impresia că au un cuvânt de spus. În faţa lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă au stat şi stau cu privirea în pământ, să nu supere, nici măcar din greşeală”, a declarat Răzvan Cadar, secretar executiv PNL Arad.

Anul acesta de pe Aeroportul din Arad (aflat în subordinea Consiliului Judeţean Arad) s-au efectuat zboruri charter cu destinaţia Turcia şi Tunisia. Pentru sezonul următor,  Consiliul Judeţean Arad a anunţat continuarea şi pe cât posibil extinderea cu noi zboruri de vacanţă.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.