Ziarul electronic al arădenilor

Proiecții de filme de Ziua Națională a României, la Cinematograful Arta

Weekend-ul acesta sărbătorim Ziua Națională a României și la Cinematograful Arta, unde oferta cinematografică este bogată.

Arădenii sunt invitați să vizioneze în 30 noiembrie și 2 decembrie trei dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – documentarul „Dacii liberi“ ne oferă prilejul de a avea cât de liberi sunt dacii, România așa cum nu am mai văzut-o, în toată splendoarea ei, adică „România Neîmblânzită“ – proiecție specială și „Moromeții 2“ – proiecție specială, „o armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase“.

Documentarul „Dacii Liberi“ a fost unul dintre cele mai populare filme proiectate anul acesta la TIFF, precum și la festivalul Ceau Cinema! sau Anonimul, iar la Cinematograful Arta va fi proiectat în 30 noiembrie, la ora 20.00.

La cererea publicului, două dintre cele mai populare filme românești ale anului vor fi prezentate în cadrul unor proiecții speciale în 2 decembrie, la orele 18.00, respectiv 20.00. Pelicula „România Neîmblânzită“ surprinde în ipostaze fascinante frumuseţea mediului natural, încă nealterat, din ţara noastră, în vreme ce „Moromeții 2“ reprezintă continuarea mult-aşteptată a ecranizării din 1988.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.