Ziarul electronic al arădenilor

Proiecte respinse în CLM. Zona pietonală pe B-dul Revoluției și piața volantă în Piața „Avram Iancu“

Două proiecte importante propuse de USR PLUS au fost, joi, respinse de PNL, fără să țină cont de beneficiile pe care acestea le-ar fi adus tuturor arădenilor, dar mai ales celor din zona centrală.

Au fost respinse atât înființarea unei zone pietonale pe bulevardul Revoluției, cât și a unei piețe volante în Piața „Avram Iancu“.

Ambele proiecte au ca obiectiv revitalizarea zonei centrale a municipiului Arad, intrată într-un con de umbră în ultimii 15 ani. Știm cu toții că centrul orașului abundă astăzi de spații comerciale abandonate, apartamente nelocuite, curți părăsite.

Cele două inițiative ale USR PLUS urmau să adreseze principalul motiv care a determinat arădenii să se îndepărteze de această zonă: lipsa oportunităților.

Pentru aceste proiecte, USR PLUS a făcut echipă cu arădenii, cu care s-a consultat și care au avansat numeroase observații și propuneri. Pentru piața volantă, spre exemplu, au fost contactate primăriile din județ, astfel că am adunat peste 100 de producători dispuși să își desfacă produsele aici. O bună parte a activităților care urmau să aibă loc în zona pietonală au fost propuse de cetățeni. Pentru a asigura votul din CLM, au fost negociate cu PNL amendamente la cele două proiecte.

Lucrurile s-au schimbat când votul consilierilor USR PLUS a condus la respingerea prelungirii termenului de realizare al unui proiect susținut de PNL, deși acesta nu fusese realizat în cei 5 ani de când a fost votat prima dată. Beneficiarul acestui proiect nu este altcineva decât protejatul europarlamentarului Gheorghe Falcă, secretarul de stat Mihai Pașca, la rândul său membru cu importanță al PNL Arad.

Așa că represaliile nu s-au lăsat așteptate: consilierii PNL au început să primească mesaje, a avut loc și o pauză, iar la final, PNL a respins cele două proiecte propuse de USR PLUS și dorite de arădenii cu care ne-am consultat: viitoarea piață volantă și zona pietonală.

Este trist că, în orașul nostru, interese personale și de grup sunt puse în fața interesului comunității, a arădenilor. În Arad, PNL a demonstrat fără drept de apel că nu este de partea cetățenilor. După 17 ani de administrație liberală, rămânem tot mai în urma vecinilor din Oradea și Timișoara, iar proiecte benefice sunt blocate politic.

USR PLUS va continua să susțină orice proiect care va aduce un câștig orașului, să întocmească și să aducă în fața dumneavoastră o nouă viziune asupra municipiului Arad. Vom avansa proiecte, ne vom bate pentru ele și îi rugăm pe arădeni să ne ofere sprijinul și încrederea.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR PLUS Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Proiect în CLM Arad. Transformarea unei porțiuni din Bulevardul Revoluției în zonă pietonală

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.