Ziarul electronic al arădenilor

Proiect legislativ: Instituirea anului 2019 drept „Anul Cărţii” în România

Senatorul USR Vlad Alexandrescu şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi au iniţiat un proiect legislativ prin care vor instituirea anului 2019 drept „Anul Cărţii”, pentru a încuraja promovarea lecturii în şcoli.

Conform proiectului, vor fi organizate întâlniri cu scriitori, personalităţi publice şi voluntari care să le citească elevilor fragmente din opere literare.

Potrivit expunerii de motive, proiectul legislativ “vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturi printe tineri şi instituie anul 2019 drept «Anul Cărţii», prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative.

Ca activitate principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional, «România Citeşte», care presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din opere literare, fiind binecunoscut faptul că citirea cu voce tare copiilor este una dintre cele mai bune modalităţi de a investi în viitorul lor, deschizând apetitul pentru lectură şi readucând în centrul reflecţiei forţa formatoare a cărţilor”.

Iniţiatorii mai explică faptul că dezinteresul faţă de lectură şi faţă de studiile literare, în general, se înscrie în contextul mai larg al lipsei unei investiţii solide în educaţie, iar lipsa programelor de lectură pentru elevi este o cauză majoră a acestei probleme.

În expunerea de morive se specifică faptul că În România, în studiul Obiceiurile de lectură ale românilor, realizat de IRES, două dintre concluziile înregistrate au fost că unul din cinci români a citit o carte cu mai mult de un an în urmă, iar 22% dintre cei intervievaţi au declarat că nu citesc deloc cărţi.

De asemenea, acelaşi studio arată că adulţii achiziţionează tot mai puţine cărţi şi, de cele mai multe ori, părinţii le cumpără copiilor numai acele cărţi necesare la şcoală. Principala explicaţie invocată de adulţi pentru neachiziţionarea cărţilor a fost preţul ridicat al acestora.

Iniţiatorii susţin că proiecte asemănătoare au fost implementate cu succes în Bulgaria, Polonia şi Turcia.

Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbateri.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.