Ziarul electronic al arădenilor

Programul spectacolelor Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“, în octombrie

Actorii Trupei marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad continuă răsfățul teatral pentru cei mai mici spectatori din oraș.

Și asta duminică de duminică, de la ora 11.00 dimineața, în sala Trupei Marionete.

Astfel, în 6 octombrie, năzdrăvanii Hansel și Gretel urcă pe scenă și își spun povestea începând cu ora 11.00, într-un spectacol regizat de Francisca Simionescu.

„Hansel și Gretel este un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră, sunt adaptate după opera lui Engelbert  Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm reușesc să-i bucure pe micii și pe marii spectatori la fiecare reprezentație.”- spun creatorii spectacolului.

O duminică mai târziu, în 13 octombrie, cei mici sunt invitați să trăiască alături de părinții lor, Minunatele aventuri ale lui Nils, prichindelul.

Povestea lui este spusă cu mult umor de actorii: Adina Doba, Sorin Dorobanțu, Oana Rogojină, Loredana Alexandrescu, Mircea Moș și Cristian Bordaș.

Regia îi aparține Adelei Moldovan, scenografia lui Marian Sandu, iar muzica este semnată de Cári Tibor.

Un zmeu original, o zână și… o întâmplare interactivă. De asta au parte spectatorii care aleg să își petreacă dimineața zilei de 20 octombrie, în sala Trupei Marionete.

Zâna lacului este povestea pe care o spun inspirat actorii: Lenuța Dorobanțu, Izabela Moș, Sorin Dorobanțu și Mircea Moș.

Închiem luna cu o poveste a copilăriei fiecăruia dintre noi: Albă ca zăpada.

„Un spectacol cu o viziune originală asupra basmului fraţilor Grimm, complet şi complex, plin de candoare şi bucurie, care trezeşte în fiecare spectator „ copilul “ şi pofta de joacă. O bijuterie a artei animaţiei şi păpuşăreşti, în care regizoarea Ildiko Kovacs şi scenografa Zofia Krzyzanowski dezvoltă în „ prezent ” – podul bunicii – o lume de basm, obiecte vechi şi demodate, redevenind importante, lucruri de mult uitate prinzând viaţă şi redevenind „ prezent ”. Vechiul cu noul, realitatea cu povestea se împletesc perfect prin magia teatrului şi „ jucăuşenia ” interpreţilor.” – spun despre spectacol, creatorii acestuia.

Reprezentația spectacolului Albă ca zăpada este programată în 27 octombrie, tot de la ora 11.00.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.