Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În perioada săptămânilor aferente sărbătorilor de iarnă, respectiv, perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, compartimentele Tribunalului Arad care desfăşoară activităţi cu publicul: Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul, de luni până vineri, între orele 8.30 – 10.30.
La Judecătoria Arad, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor se va desfăşura, de luni până vineri, între orele 8.30 – 10.30, la camera 150, etajul I, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului, de luni până vineri, între orele 8.30 – 10.30.
Precizăm că, în perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019 vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.
Începând cu data de 7 ianuarie 2019, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Tribunalul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)