Ziarul electronic al arădenilor

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni

prognoza-meteo-vremea-2Regimul termic anunţat pentru următoarele trei luni va fi, în general, în limite apropiate de mediile multianuale, iar precipitaţiile vor fi din ce în ce mai rare, mai ales în iulie şi august, arată prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul iunie – august 2015, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În iunie, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a teritoriului.

Temperaturile medii se vor situa în marja multianuală de 18,3 grade Celsius, pornind de la 13 grade, în zona Moldovei, şi până la 22 de grade Celsius, în Oltenia şi Muntenia.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub normele climatologice local în sudul, sud-estul, estul şi vestul ţării, iar în centru şi nord sunt posibile cantităţi peste mediile multianuale.

La nivelul lunii iunie, media multianuală lunară raportată la perioada 1981-2010 este de 84,5 litri/mp.

În luna iulie, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile climatologice în sud-estul ţării şi local în sud, iar în celelalte regiuni vor avea valori apropiate de normal.

Astfel, mediile vor porni de la 15 grade Celsius, în Moldova, şi vor ajunge la 23-24 de grade Celsius în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Media multianuală a lunii iulie este de 20,2 grade Celsius.

La capitolul precipitaţii, prognoza arată cantităţi lunare de precipitaţii în general deficitare, cu excepţia zonelor centrale şi vestice, unde acestea vor fi apropiate de normele climatologice, între 52 şi 100 litri/mp.

Conform prognozei ANM, în august, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor, iar local în sud-estul, sudul şi vestul ţării vor fi posibile valori termice peste norma climatologică lunare (stabilită la 19,7 grade Celsius).

Totodată, cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toată ţara. Media multianuală a precipitaţiilor pentru luna august este de 64,7 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.