Ziarul electronic al arădenilor

Produse contrafăcute, depistate de polițiștii arădeni

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de amploare, pentru depistarea agenților economici și persoanelor care comercializează produse contrafăcute.

Acțiunea s-a desfășurat trei zile, în zone diferite din municipiul Arad.

În urma activităților desfășurate la data de 25 octombrie, în incinta unui complex comercial de pe strada Feleacului din municipiu au fost depistate 834 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 43.300 de lei, fiind întocmite 4 dosare de cercetare penală pentru comercializarea de produse contrafăcute.

La data de 26 octombrie, au fost verificate 10 societăți comerciale de pe raza municipiului, fiind depistate 43 de produse similare cu produse ale unor mărci înregistrate în valoare de 20.000 de lei, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru comercializarea de produse contrafăcute.

Au mai fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500 de lei, pentru nerespectarea Legii 12/1990 și a Legii 8/1996, fiind indisponiblizată suma de 70 de lei.

În ziua de 27 octombrie, activitățile au vizat faptele de comerț din Piața Obor, fiind depistați 4 comercianți care dețineau 255 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de 38.250 de lei. Au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru comercializarea de produse contrafăcute.

Toate bunurile depistate care preentau însemnele unor mărci înregistrate fără a prezenta elementele de siguranță ale acestora au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

Aceste acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.