Ziarul electronic al arădenilor

Procesiunea Drumul Crucii la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, în ajunul praznicului Adormirea Maicii Domnului

GALERIE FOTO În fiecare an, la praznicul Adormirea Maicii Domnului, mii de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi a Câmpiei arădene îşi îndreaptă paşii spre străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog, pentru a se ruga la icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul și pentru a participa la slujbele ce se săvârșesc în această lavră monahală milenară.

Obștea monahală și pelerinii au avut bucuria de-al avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Ierarhul a fost întâmpinat de obştea monahală, în frunte cu Preacuviosul Protos. Grigorie Timiş, stareţul mănăstirii şi de sutele de pelerini. La paraclisul de vară, înconjurat de soborul de slujitori, Preasfinția Sa a oficiat slujba de Priveghere.

Din sobor au făcut parte Protos. Grigorie Timiş, stareţul Sfintei Mănăstiri, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Protos. Dr. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, şi alţi părinți de la parohiile din vecinătate.

În părintescul cuvânt de învăţătură adresat pelerinilor, Preasfințitul Părinte Emilian aa vorbit despre adormirea Maicii Domnului, adică moartea făcătoare de viaţă şi mutarea ei la cer, la o viaţă cerească şi nemuritoare.

De asemenea, Ierarhul a făcut o referire la nenumăratele numiri date Maicii Domnului de toate popoarele. Ea este mijlocitoare între om şi Dumnezeu, fiind aşezată Împărăteasă mai înaltă decât cele înalte, având cerul ca un palat împărătesc cuvenit ei, în care a fost mutată de pe pământ astăzi, stă de-a dreapta Atotîmpăratului înveşmântată în haină aurită, cum vorbeşte despre ea psalmistul David (Ps. 44, 11), a subliniat Preasfinţia Sa.

Procesiunea „Drumul Crucii”

După aceasta, miile de credincioşi au pornit la Procesiunea ,,Drumul Crucii’, care se face de aproape un secol, din evlavia credincioşilor care veneau la Sfânta Mănăstire în aceste zile de hram şi care doreau să-şi intensifice osteneala şi jertfa lor închinată Maicii Domnului, an de an.

În încheierea procesiunii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a rostit o meditaţie despre participarea Maicii Domnului la Patimile şi Răstignirea Fiului ei, asemenea mamelor noastre creştine care ne însoţesc pe cărările vieţii şi ne ajută să ne ducem crucea, după care le-a mulţumit tuturor preoţilor şi pelerinilor care participă în aceste zile la hramul de vară al mănăstirii.

Slujbele sfinte s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii, săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu, slujba Prohodului Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, acatiste şi alte rugăciuni închinate Maicii Domnului.

Protos. Iustin Popovici

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.