Ziarul electronic al arădenilor

PRIMIM SPRE PUBLICARE: Tezaur în jurul Nădlacului

În Nădlac se ascunde o comoară nepreţuită, care poate fi reconstituită dar nu în toată splendoarea sa din locaţia actuală de la Nădlac. Durează aici de sute de ani. De-a lungul timpului a suferit puternice modificări, dar nu şi-a pierdut din măreţia sa, renăscând şi revelându-şi adevărata sa valoare.

Desigur nu este vorba despre aur sau pietre preţioase, dar, paradoxal, despre mlaştini. Arii pe care puţini oameni le văd ca fiind „pietre preţioase”, dar ele sunt, mai ales prin variatele procese biologice şi chimice de regulare a ecosistemelor.

Regularizarea se petrece, de exemplu prin reţinerea rezervelor de apă şi consumarea treptată a acestora, în funcţie de necesitatea ecosistemului. În perioadele secetoase vegetaţia creează o barieră naturală care nu permite razelor solare directa acţiune asupra apei, încetinind astfel procesul de evaporare, plantele rămânând astfel verzi un timp mai îndelungat, chiar şi în perioadele de căldură excesivă.

Un alt tip de regulare este cel de determinare a calităţii şi cantităţii apei din pânza freatică. Complexul vegetal floristic ajută şi la eliminarea deşeurilor chimice prin procesele de extragere a mineralelor şi a apei din sol în procesul de fotosinteză în urma căruia se produce ATP (adenozin trifosfat) şi oxigen. Într-o altă ordine de idei, acele plante cu o absorbţie sporită de toxine au fost colectate de către oameni şi create aşa numitele centre de epurare a apei. Capacitatea lor primară este extragerea reziduurilor din apă şi sol provenite din fabrici sau agricultură (fosfaţi, azotaţi şi alte componente chimice).

În cazul ecosistemului de mlaştină se pot întâlni perioade de secare completă a mlaştinii ca urmare a unui an secetos sau ca urmare a regulării apelor si desecării. Prin procesele de regularizare aceste arii sunt capabile de autoreînnoire a resurselor de apă, chiar dacă activitatea antropică este cel mai semnificativ factor de ameninţare a ecosistemului şi după ani de reînnoire.

Ceea ce am scris mai sus se întâlneşte şi în Nădlac în partea sa estică şi nord-estică pe locurile unde s-a cultivat cânepa (Canabis sativa) şi unde astăzi se găseşte păşune de vaci.

Despre o totală reînnoire a ecosistemului se poate vorbi numai în zonele unde nu se paşte, dar împărţirea acestei zone în două părţi de un canal oferă adăpost în faţa prădătorilor şi în cealaltă parte păsările pot vâna cu uşurinţă din cauza vegetaţiei joase. Înalta diversitate de plante aduce după sine o înaltă diversitate a regnului animal (de la Insecta până la Mammalia). Mă voi ocupa mai în detaliu cu descrierea speciilor paseriforme, ele fiind descrise şi ca indicatori ai calităţii mediului.

Este cunoscut faptul că Nădlacul a crescut practic din pământ mlăştinos, fiind înconjurat de trestii şi ape stătătoare, ambele fiind distruse prin regularea apelor, crearea de canale artificiale, distrugerea vegetaţiei şi altele. După câţiva ani în care condiţiile meteorologice au fost prielnice pentru abundenţa de apă, în zonă au apărut şi plantele care trăiesc în zonele mlăştinoase şi care, în consecinţă, au atras după sine varietatea animală, flora devenind hrana nu numai a speciilor care se hrănesc cu seminţe, cum ar fi de exemplu vrăbiile (a căror număr a crescut puţin în ultima vreme), ci reţinând apa, prilejuiesc existenţa unei imense varietăţi de insecte, care devin hrana unor amfibieni (Amphibia) şi păsări (Aves), printre care aş dori să enumăr numai câteva care se găsesc în zonă: piciorongul (Himantopus himantopus) nagâţul (Vanellus vanellus) fluierarul de munte (Actitis hypoleucos), fluierarul cu picioarele roşii (Tringa totanus), becaţina comună (Gallinago gallinago), toate acestea aparţinând ordinului Charadriiformes. Desigur ar mai fi acelea care sunt numai în trecere, cum ar fi ciocîntors (Recurvirostra avosetta), prundăraşul de sărătură (Charadrius alexandrinus), sitarul de mal (Limosa limosa), culicul mare (Numenius arquata) şi multe altele. Prin această diversificare naturală a speciilor s-a creat şi o diversificare a speciilor prădătoare, a celor sedentare, cum ar fi eretele de stuf (Circus aeruginosus), vânturelul roşu (Falco tinunculus) precum şi a celor aflate în trecere sau posibil cuibăritoare, dintre care enumăr doar şorecarul comun (Buteo buteo), vânturelul de seară (Falco vespertinus), şoimul rândunelelor (Falco subbuteo) şi sunt sigur că şi multe alte specii de păsări au trecut pe aici.

De asemenea, datorită înaltei diversităţi a ecosistemului, a adăposturilor izolate oferite de apă, dar şi de plantele acvatice, sunt atrase aici specii cum ar fi stârcul de noapte (Nicticorax nicticorax), stârcul roşu (Ardea purpurea), egreta mare (Egreta alba), pescăruşul albastru (Alcedo atthis), toate acestea probabil se găsesc şi în partea vestică a Nădlacului, unde pescăria cu insula de trestii le oferă un habitat destul de adecvat pentru a supravieţui.

Printre alte specii de baltă observate mai mult în trecere se numără corcodelul mic (Tachybaptus ruficolis), lopătarul (Platalea leucorodia), ţigănuşul (Plegadis falcinellus), raţa mică (Anas crecca), raţa lingurar (Anas clypeata), chirighiţa cu obrazul alb (Chlidonias hybrida). În partea de păşune, unde apa inundă locurile numai într-o perioadă foarte scurtă sau chiar deloc, se pot întâlni câteva dintre păsările rare ale Europei, cum ar fi turturica (Streptopelia turtur), dumbrăveanca (Coracias garrulus) şi pupăza (Upupa epops). Dumbrăveanca zboară în aceste locuri pentru a-şi procura hrana necesară, specia cuibărind în partea sudică a Nădlacului, deoarece aici nu are unde să cuibărească din cauza numărului scăzut de copaci bătrâni cu scorburi. Poate fi observată vânând în principal broaşte (Amphibia), dar şi insecte mai mari de 5 mm, printre care se numără gândaci (Coleoptera), greieri (Ensifera), cosaşi şi lăcuste (Caeliferata), şerpi (Reptilia) şi alte vieţuitoare aflate în zonă.

Cele câteva specii din populaţia care trăieşte în partea estică şi nord-estică a Nădlacului prezentate mai sus, stau mărturie a imensei diversităţi a ecosistemului format în ultimii ani ca rezultat al neintervenţiei factorilor antropici în zonă. Desigur am mai pomenit că în regiune au fost făcute ample regulări ale apei, unde apa a fost drenată şi pământul arat pentru a putea fi folosit în agricultură. După încetarea activităţii agricole în zonă, încetul cu încetul a revenit la sălbăticie, redobândindu-şi din nou calitatea sa ecologică.

Acum, zona stă din nou în faţa unei noi intervenţii antropice de proporţii semnificative: ecosistemul din partea de est şi nord-est a Nădlacului urmează a fi fragmentat şi schimbat de drumul care va lega localitatea de autostradă. Această construcţie nu numai că va fragmenta aria nepermiţând mai departe o rată asemănător de înaltă de amestec genetic determinând schimbări la nivelul vieţuitoarelor mici, cum ar fi insectele, amfibiile şi mamiferele, dar vor interveni schimbări prin construcţia în sine, aceasta fiind într-o zonă mlăştinoasă unde apa se adună din toate părţile. Construcţia va avea nevoie de o mare cantitate de pământ care la rândul lui va schimba toată compoziţia ariei, nemaivorbind de poluarea fonică şi poluarea provenită din gazele emanate de maşini.

Desigur nu sunt împotriva construcţiei unui drum de legătură între autostradă şi oraşul Nădlac, dar el poate fi executat în regiunile cu drumuri existente, cum ar fi drumul spre Palota (de altfel cel mai vechi drum din aceste părţi) sau drumul spre Peregul Mare, nedistrugându-se astfel o arie ecologică atât de variată şi valoroasă.

Într-adevăr creşterea economică este necesară, dar oare este necesară chiar cu preţul pierderii unui tezaur de neînlocuit? Sunt sigur că există şi alte alternative de conectare a Nădlacului cu Europa printr-un plan care va avea în vedere toţi factorii care ar putea influenţa nu numai oamenii, dar tot ecosistemul natural. Pentru că neavând grijă de unele aspecte ale naturii care ne-au fost date, putem foarte uşor să ne trezim în situaţia de a avea mai puţin decât am avut la început.

Deja perioada industrializării masive a încetat şi începem să ne trezim, poate chiar să ne temem de vechiul vis în care maşinile vor prelua controlul asupra întregului pământ.

Cu preţul unui mediu mai curat şi mai sănătos multe ţări mai bine situate economic aleg un confort mai scăzut, depunând câteodată eforturi majore pentru curăţarea unei arii care în trecut a fost distrusă.

Este acesta preţul pe care şi noi dorim să-l plătim pentru greşeala pe care încă n-am comis-o, dar suntem pe cale de a o accepta cu bucurie?

Oare nu trebuie să avem grijă de tot ce ne înconjoară ca şi copiii şi copiii copiilor noştri să se bucure de binefacerile naturii?

Şi cunoscuţii noştri antecesori au spus: Tot ce mişcă-n ţara asta mi-e prieten numai mie. Oare vrem să ne distrugem prietenul pe care ne cunoaşte şi îl cunoaştem?

Marek Mihai Abraham

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.