Ziarul electronic al arădenilor

Primarul Falcă: „Și eu sunt afectat că nu e gata stadionul UTA la timp“

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a afirmat că și el se simte „afectat“ pentru că lucrările de construcție la Stadionul „Francisc Neumann – UTA“ nu au fost finalizate la timp, dar nu va merge să dea „cu parul“ în capul constructorului.

Prezent, marți seara, într-o emisiune la un post local de televiziune, Falcă a spus că a urmărit protestele suporterilor care au „inaugurat“ stadionul UTA, acțiune organizată zilele trecute.

Primarul a spus că nu este de acord cu acest proteste, care ar putea împiedica unele investiții private la club.

„Am văzut protestele, dar cei care au protestat au, în primul rând, o problemă cu ei înșiși. Evident, și eu sunt afectat că lucrările nu au fost finalizate conform contractului, dar nu am să mă duc să-i dau cu parul în cap constructorului. (…) Puțină lume știe că este primul stadion construit în Arad de Primărie. Istoria va consemna că acest stadion a fost făcut în mandatul lui Falcă. (…) Această atitudine a suporterilor va îndepărta de la club potențiali investori“, a spus primarul Aradului, în timpul emisiunii.

De asemenea, Falcă a făcut o paralelă între el și Iisus Hristos, dând ca exemplu pilda celor zece leproși, consemnată în Evanghelia după Luca. „Desigur, nu îmi convine să fiu înjurat de suporteri. Dar, să nu uităm că și Iisus Hristos a vindecat zece leproși, însă doar unul s-a întors să-i mulțumească“, a spus Falcă.

Firma care execută lucrările de construcție la Stadionul „Francisc Neumann – UTA“ a anunțat că a solicitat Primăriei Arad prelungirea termenului de finalizare a investiției cu șase luni, invocând mai multe motive care au dus la această cerere.

Motivele invocate de firma de construcții sunt „neeliberarea amplasamentului prezentei investiții, respective clădirile ce trebuiau să fie demolate – turn radio, clădirea spălătoriei și creșa UTA, pe deoparte, și condițiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor și până în prezent, pe de altă parte“.

CITITI SI: Încă 6 luni pentru finalizarea Stadionului UTA. VEZI explicațiile constructorului

comentarii

One Comment

  • Badiu

    Care VREME nefavorabilă băi nene.Chiar ne credeți proști.Uitați-vă pe prognoza meteo în ultimii 3 ani!Apropo,un stadion de asemenea anvergură nu se face cu un număr limitat de muncitori s-au utilaje!Păcat!Apropo cele 6 luni se termina în decembrie și bănuiesc că vine iarna mai devreme prin octombrie și mai facem o prelungire încă 6 luni până vin alegerile! Păcat pentru suporteri,echipă și pentru cetățenii din municipiul Arad!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.