Ziarul electronic al arădenilor

Primăria Arad: În locul fiecărui copac uscat din municipiu se vor planta alţi trei copaci

Pentru regenerarea şi îmbunătăţirea materialului dendrofloricol (arbori, arbuşti,etc.), plantat în oraşul nostru de-a lungul vremii, Primăria Municipiului Arad a început tăierea unui număr de 81 thuia uscaţi de pe faleza râului Mureş, precum şi  a unui număr de 111 copaci uscaţi sau găunoşi de pe străzile I.C. Brătianu, T. Vladimirescu, G. Coşbuc, D. Bolintineanu, Parcul Eminescu şi Parcul Copiilor.

Decizia de tăiere a copacilor uscați s-a luat după o atentă evaluare a riscurilor pe care aceștia le prezentau pentru cei ce tranzitează zonele respective.

Precizăm că pentru realizarea operaţiei de tăiere au fost obţinute toate avizele necesare.

Pentru fiecare copac tăiat se vor planta alţi trei copaci, aşa cum este specificat în regulamentul de funcţionare a spaţiilor verzi, aprobat prin HCLM nr. 154/22.04.2018.

În perioada 1 octombrie 2018 – 15 noiembrie 2018 se va realiza eşalonat plantarea materialului dendrologic.

Speciile plantate vor fi Fagus Sylvatica, Cedrus Atlantica, Punica granatum, Photinia, Syringa vulgaris, Acer, Liquidampar etc.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.