Ziarul electronic al arădenilor

Primăria Arad cere de urgență fonduri pentru cadrele medicale din școli și grădinițe

În urmă cu două luni, autoritățile locale au transmis Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății faptul că la nivelul municipiului Arad nu mai există fond de salarii pentru personalul medical care activează în sistemul educațional arădean.

În data de 15 octombrie, în mod firesc, trebuie realizată salarizarea, iar în acest moment nu există fondurile necesare pentru a acorda salariile celor 87 de persoane care lucrează în acest sistem.

Municipalitatea arădeană are nevoie de 1,7 milioane lei pentru a acoperi sistemul de salarizare.

„La încheierea actului adițional al angajaților în cauză, am consemnat faptul că fondul de salarii acordat de minister acoperă necesarul doar până la un moment dat, ceea ce se confirmă acum. Așteptăm cu nerăbdare și cu urgență ca Ministerul Sănătății să respecte partea medicală și obligațiile pe care le au de a finala salarizarea cadrelor medicale din sistemul educațional. Direcția de Sănătate Publică ne încurajează că suma de bani va ajunge la Arad. Când acest lucru se va realiza, vom putea la rândul nostru să asigurăm salarizarea”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.