Ziarul electronic al arădenilor

Primăria Arad anunță: Trafic restricţionat în mai multe intersecţii de pe Bulevardul Revoluţiei

Primăria Muncipiului Arad anunţă că în perioada următoare traficul rutier pe Bulevardul Revoluţiei va suferi unele modificări ca urmare a lucrărilor  la colectorul de canalizare, lucrări aferente investiției „CL3 – Reabilitare Reţea de Canalizare în Municipiul Arad şi Facilitate Tratare Nămol cu Var la Staţia de Epurare Arad”.        

În urma analizării documentației depuse, Comisia de Sistematizare a Circulației din Municipiul Arad a avizat favorabil solicitarea executantului lucrărilor, S.C. Hidroconstrucția S.A. Sucursala Râul Mare, astfel:

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu Strada Crișan spre Podgoria în perioada 20 septembrie 2019 ora 15.00 – 23 septembrie 2019 ora 7.00, se instituie interzis la dreapta dinspre Poștă spre Piața Mihai Viteazul;

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu Strada Crișan spre strada Horia în perioada 27 septembrie 2019, ora 15.00 – 30 septembrie 2019, ora 7.00, se va bloca o bandă de pe strada N. Grigorescu spre strada Crișan;

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu N. Grigorescu

în perioada 27 septembrie 2019 ora 15.00 – 30 septembrie 2019, ora 7.00, se blochează complet strada N. Grigorescu, de la strada Vasile Milea realizându-se avertizarea corespunzătoare:

în perioada 30 septembrie 2019, ora 7.00 – 05 octombrie 2019, ora 7.00, pe strada N. Grigorescu se blochează o bandă de circulație, o bandă va permite circulația în față și o bandă va permite circulația în față și la dreapta:

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu strada Cloșca în perioada 18 octombrie 2019 ora 15.00 – 25 octombrie 2019, ora 7.00, se blochează complet strada Cloșca și se permite accesul riveranilor din și spre str. Gheorghe Popa de Teiuș pe strada Cloșca.

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu str. Mircea Stănescu în perioada 25 octombrie 2019 ora 15.00 – 31 octombrie 2019, ora 7.00, se blochează complet strada Mircea Stănescu și se permite accesul riveranilor din și înspre str. Tudor Vladimirescu spre strada Mircea Stănescu;

La lucrările executate în intersecția B-dul Revoluției cu strada Andrei Mureșanu în perioada 1 noiembrie 2019 ora 15.00 – 5 noiembrie 2019, ora 7.00 și 8 noiembrie 2019, ora 15.00 – 11 noiembrie 2019, ora 7.00, se blochează complet strada Andrei Mureșanu de la Strada Tudor Vladimirescu, se permite accesul riveranilor din și înspre strada Tudor Vladimirescu și se realizează avertizarea traficului de la intersecția Andrei Mureșanu cu strada Ștefan Augustin Doinaș.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă recomandăm ca atunci când este posibil să evitaţi zonele afectate de restricţii.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.