Ziarul electronic al arădenilor

Primăria anunță: Începe amenajarea gazonului la stadionul „Francisc Neumann”

Lucrările de amenajare a gazonului, a instalaţiei de încălzire şi a celei de irigare la stadionul municipal „Francisc Neumann – UTA” ar putea începe săptămâna viitoare, au spus reprezentanții administrației locale.

Primăria municipiului Arad a anunțat că a fost semnat contractul cu firma SC Rulouri de Gazon SRL din judeţul Giurgiu, operatorul economic fiind desemnat câştigător, întrucât a îndeplinit cerinţele tehnice şi a depus oferta cu preţul cel mai scăzut.

Suprafață totală ce urmează să fie amenajată este de 9.840 mp, aceasta fiind  împărțită în două zone distincte: spațiu de joc, cu o suprafață gazonată de 8.311 mp, şi zonă perimetrală acoperită cu gazon artificial de 1.529 mp. În plus, vor fi amenajate şi spațiile tehnice aferente terenului de joc, respectiv suprafață tehnică pentru încălzirea jucătorilor și spațiu tehnic ce găzduiește dotările necesare sistemelor de irigare, încălzire și drenaj implementate sub terenul de joc.

Amenajarea gazonului de pe noul stadion UTA, realizarea instalaţiei de încălzire şi a instalaţiei de irigare au fost asumate de Compania Naţională de Investiţii (CNI), alături de montarea instalaţiei de nocturnă. În toamna anului 2016, CNI s-a angajat la o co-finanţare de 2,5 milioane de euro pentru aceste lucrări.

„Deoarece cele 2,5 milioane de euro de la Guvernul României pentru gazonul Stadionului «Francisc Neuman» nu au mai venit, am fost obligați să licităm lucrarea din banii arădenilor. Am semnat contractul de execuție și împreună cu firma câștigătoare am fost la stadion pentru a preda amplasamentul, astfel încât în cursul săptămânii viitoare să se poată apuca de lucru. Păcat că am pierdut aproape 2 ani pe promisiunea Guvernului…”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Valoarea totală a contractului este de 3.145.368 lei şi are o durată de 4 luni de zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Garanția oferită lucrărilor este de doi ani de la data procesului verbal de recepție.

În luna mai, firma care execută lucrările de construcție la Stadionul „Francisc Neumann – UTA“ a anunțat că a solicitat Primăriei Arad prelungirea termenului de finalizare a investiției cu șase luni, invocând mai multe motive care au dus la această cerere.

Prin intermediul unui comunicat de presă, SC Tehnodomus SRL, care a câștigat licitația proiectarea și execuția lucrărilor la Stadionul „Francisc Neumann – UTA“, a precizat că a solicitat Primăriei Arad decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu șase luni.

Motivele invocate de firma de construcții sunt „neeliberarea amplasamentului prezentei investiții, respective clădirile ce trebuiau să fie demolate – turn radio, clădirea spălătoriei și creșa UTA, pe deoparte, și condițiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor și până în prezent, pe de altă parte“.

Lucrările de modernizare a stadionului „Francisc Neumann – UTA“ au început în anul 2014.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost încheiat cu firma SC Tehnodomus SA Arad, care a câștigat licitația, la care au participat trei firme, cu o ofertă în valoare de 32.733.275 lei (TVA inclus).

În proiectul tehnic s-a prevăzut mărirea capacităţii stadionului şi modernizarea acestuia, astfel încât să fie omologat în conformitate cu standardele UEFA.

În urma lucrărilor de modernizare, capacitatea tribunelor va creşte de la 7.000 de locuri la peste 12.500, dintre care 2.798 la tribuna oficială şi la tribuna I, 3.982 locuri la tribuna a II-a, şi câte 2.902 la peluzele Nord şi Sud.

Tribunele vor fi acoperite integral cu folie textilă, care va fi montată pe o structură metalică spaţială.

Vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza din Sud va exista un mini-hotel, destinat cazării pe termen scurt a echipelor oaspete şi a personalului auxiliar, dar şi un restaurant. De asemenea, la intrarea principală în stadion va fi amenajat muzeul sportului arădean.

În zona stadionului va fi amenajată o parcare cu 300 de locuri pentru autoturisme şi 20 de locuri pentru autocare.

CITITI SI: Încă 6 luni pentru finalizarea Stadionului UTA. VEZI explicațiile constructorului

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.