Ziarul electronic al arădenilor

Preşedintele USR a invitat-o pe Laura Codruţa Kovesi să se înscrie în partid

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că i-a propus fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se înscrie în partid, afirmând că, în prezent, este prematur să spună dacă, în contextul în care va onora invitaţia, i se va propune şi să fie candidata partidului la alegerile prezidenţiale.

„Am avut un schimb de mesaje în care am asigurat-o de sprijinul şi susţinerea noastră. I-am spus că uşile USR îi sunt deschise. Dânsa mi-a mulţumit şi pentru susţinere. I-am spus că am văzut că a declarat că va rămâne procuror deocamdată. I-am spus că în măsura în care îşi doreşte să facă pasul spre politică e binevenită în USR. A spus că va avea o perioadă de relaxare, că timp de cinci ani nu a avut concediu, după care vom mai vorbi”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele USR, Dan Barna.

El a evitat să spubnă dacă îi va propune Laurei Codruţa Kovesi să fie candidatul USR pentru alegerile prezidenţiale din 2019.

„Din păcate pentru România, acum miza nu o reprezintă alegerile prezidenţiale, ci Fără penali în funcţii publice, iniţiativa cetăţenească. restul sunt ipoteze de presă. E greu de spus în momentul de faţă, în contextul actual, care va fi strategia noastră. USR a spus doar că va avea un candidat în alegerile prezidenţiale. Dincolo de asta, orice altceva e prematur de afirmat”, a menţionat liderul USR.

Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.