Ziarul electronic al arădenilor

Președintele Iohannis: Solicit public demisia premierului Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru.

În context, şeful statului i-a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă.

El a amintit de jurământul depus de premierul Viorica Dăncilă la învestirea în funcţie – „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“.

„Este jurământul pe care îl depunem noi care obţinem şi îndeplinim după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad litteram Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român, între preşedinte şi prim-ministru, că se respectă deciziile CCR, toate acestea în interesul României şi al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid. Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă“, a precizat Iohannis.

În opinia sa, Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.

„Sunt trei luni (n.r. – de la învestirea Guvernului Dăncilă) după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României’, a spus Iohannis.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.