Ziarul electronic al arădenilor

Premii de 8.000 euro, la Supermaratonul Békéscsaba – Arad – Békéscsaba

supermaratonCea de a XVIII-a ediție a Supermaratonului Békéscsaba – Arad – Békéscsaba se va desfășura în zilele de 16-17 mai, când vor fi parcurși 200 de kilometri, iar valoarea totală a premiilor oferite câștigătorilor este de 8.000 euro.

Supermaratonul Békéscsaba – Arad – Békéscsaba este o cursă deschisă participanţilor de toate vârstele, amatori sau profesionişti. Se va concura atât la individual, cât şi pe ştafete, masculin şi feminin. Competiţia are şi secţiuni de ciclism şi patine cu rotile.

La ediția din acest a supermaratonului vor fi parcurși 200 de kilometri, pe teritoiul României și Ungariei, la competiție fiind așteptați să se înscrie peste 1.000 de sportivi.

Startul la Supermaraton va fi dat în ziua de 16 mai, din Békéscsaba (Ungaria), la ora locală 9.00. Prima etapă, de la Békéscsaba la Arad, prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, măsoară 100 kilometri şi se va desfăşura pe traseul Békéscsaba– Szabadkigyós – Újkigyós – Pusztaottlaka– Medgyesegyháza – Mezőkovácsháza – Battonya– Turnu – Variaş  – Arad.

În cea de a doua zi a Supermaratonului, de la Arad spre Bekescsaba, sportivii vor avea de parcurs returul aceluiaşi traseu, startul urmând să fie dat din centrul Aradului.

Cei interesați să participe la supermaraton se pot înscrie doar online, pe pagina oficială a evenimentului, www.supermaraton.eu, până în data de 3 mai.

Premiile sunt în valoare totală de 8.000 de euro, pentru concurenţii clasați pe locurile I-VI, la individual şi ştafetă.

Astfel, cei clasați pe locul I, individual feminin şi masculin, vor primi 1.400 euro, cei de pe locul II, la aceeaşi categorie, vor primi 330 euro, iar cei de pe locul III vor primi 165 euro.

Echipa masculină de ştafetă care va câştiga premiul I va primi 1.400 euro, cea de pe locul al doilea va câştiga 330 euro, iar cea de pe locul al III-lea va primi 165 euro.

Echipa feminină de ştafetă clasată pe primul loc va primi 1.400 euro, iar echipele de pe locurile II și III vor primi premii în obiecte.

De asemenea, fiecare concurent care ajunge la punctul de sosire va primi o medalie de participare.

Şi în acest an cronometrarea participanţilor va fi electronică, pe bază de cip-uri. De asemenea, pentru biciciclişti, pe tot traseul, vor fi asigurate servicii de service – ambulant.

Supermaratonul are susţinerea financiară a Consiliului Local Municipal și Consiliul Judeţean Arad, care au alocat 90.000 lei.

La ediția de anul trecut a supermaratonului Békéscsaba – Arad – Békéscsaba au participat aproximativ 1.000 de concurenți.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.