Ediția a VII-a a Cupei „Sportsin” la baschet, rezervată elevelor din ciclul gimnazial, va avea un preambul în județ.
Astfel, vineri, 3 aprilie, în sala de sport din Șiria au fost invitate sub panouri echipele de baschet feminin ale unor școli din județul Arad: Târnova, Țipar, Pădureni, Satu Nou, Fântânele, Nădlac, Pecica, Șiria și Zimandu Nou.
La finalul unei manifestări – prin care se dorește promovarea în județ a sportului la coș, oferirea unei alternative în „războiul” cu calculatorul, dar și implicarea școlarilor într-o activitate sportivă, prin care este atinsă și socializarea – cele mai valoroase echipe vor fi recompensate cu diplome, medalii și cupe.
Faza municipală, la care vor participa și primele două clasate la turneul din Șiria, este programată pentru începutul lunii mai, la Arad.
Primele șase editii ale competiției ce opune eleve din clasele V-VIII au fost câștigate de: Liceul Pedagogic (2009, 2013 și 2014), Șc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu” (2010 și 2011) și Șc. Gen. nr. 5 (2012).