Ziarul electronic al arădenilor

Poliţistul care a lovit un sportiv, arestat preventiv

arestatPoliţistul reţinut după ce a lovit cu pumnul un sportiv din Arad, care este internat în stare de comă, a fost arestat preventiv, duminică, pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor, în timp ce conducerea Poliţiei Judeţene a decis suspendarea din funcţie şi cercetarea acestuia.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, agentul Claudiu Dărăbuţ, de la Poliţia Rutieră Arad, a fost prezentat judecătorilor, care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru tentativă de omor, măsură împotriva căreia avocatul poliţistului a depus deja contestaţie, care se va judeca la Curtea de Apel Timişoara.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, a declarat că agentul a fost suspendat din funcţie şi faţă de acesta s-a început cercetarea pe linie internă.

Potrivit anchetatorilor, în imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video al localului în care a fost atacat sportivul Alex Băltean se vede că poliţistul l-a lovit cu pumnul imediat ce a intrat în local.

Băltean a vrut să treacă pe lângă masa la care se afla agentul, dar acesta s-a ridicat brusc şi l-a lovit în faţă cu pumnul. Sportivul a ieşit imediat din local, dar poliţistul l-a urmat şi i-a mai aplicat o lovitură, moment în care poloistul a căzut şi s-a rănit la cap, el fiind găsit de medicii sosiţi într-o baltă de sânge.

Apropiaţi ai sportivului afirmă că acesta este încă în stare de comă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

sursa: Mediafax

CITITI SI: Sportiv arădean, în comă după o altercaţie cu un poliţist

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.