Ziarul electronic al arădenilor

Poliţiştii demarează planul de acţiune „Foc de artificii“

Poliţia Română, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, va efectua, în perioada următoare, controale privind importul, depozitarea, comercializarea şi utilizarea articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice, precum şi activităţi de verificare privind comercializarea şi transportul pomilor de Crăciun, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.

„În contextul sărbătorilor de iarnă (…), vom desfăşura cu prioritate activităţi de control privind importul, depozitarea, comercializarea şi utilizarea articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice, şi mă refer la planul de acţiune «Foc de artificii», precum şi activităţile de verificare privind comercializarea şi transportul pomilor de Crăciun’, a precizat Drăgan, într-o declaraţie de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit lui Georgian Drăgan, poliţiştii îi vor verifica şi pe operatorii economici care comercializează mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice şi ţigări, obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă în pieţele şi târgurile de sezon, cu privire la provenienţa mărfurilor, evidenţierea veniturilor realizate din comercializarea acestora, emiterea bonurilor fiscale, deţinerea avizelor şi a autorizaţiilor legale.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.