Partidul Naţional Liberal a împlinit, vineri, 26 de ani de la reînfiinţare.
„Pe 15 ianuarie 1990, prin decizia Tribunalului Bucureşti, Partidul Naţional Liberal a reapărut, oficial, pe scena politică românească.
Se încheia, atunci, o perioadă neagră în istoria partidului, în care liberalismul românesc a trebuit să supravieţuiască doar la nivelul conştiinţelor“, se arată într-un comunicat de pressă remis, vineri, de PNL.
Conform sursei citate, rolul pe care PNL şi l-a asumat, în cei 26 de ani care au trecut de la căderea regimului comunist, a fost acela de a invalida modelul totalitar care a funcţionat în România timp de aproape o jumătate de secol.
„Pe parcursul întregii perioade postdecembriste, PNL a luptat pentru realizarea unei societăţi libere, bazată pe principiile democraţiei şi ale statului de drept. (…) În cei 140 de ani de istorie, obiectivul central al Partidului Naţional Liberal a fost modernizarea statului român, iar noi, liberalii de astăzi, îi rămânem fideli“, se mai arată în comunicat.