Ziarul electronic al arădenilor

Peste 4.000 de  misiuni ale pompierilor militari arădeni, în luna noiembrie

Echipajele din cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis“ al județului Arad au desfășurat, în luna noiembrie, 4.231 misiuni, din care 1.879 misiuni de intervenție, 329 misiuni de recunoaștere si verificare a locațiilor secțiilor de votare, 2.025 de prevenire a răspândirii noului coronavirus și transmitere a mesajelor predefinite cu ajutorul mijloacelor acustice după cum urmează:

✅ 578 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

Pe timpul misiunilor au fost asistate medical 595  persoane, dintre care 564 adulți și 31 copii.

✅ 35 incendii, la locuințe particulare, anexe, autovehicule sau resturi vegetale și menajere.

✅ 817 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești sau domiciliu

✅ 442 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus și a personalului ce încadrează autospecialele

Pe timpul misiunilor au fost decontaminate 1.239 persoane si 407 autospeciale la Punctul de decontaminare a Detașamentului de Pompieri Arad și 115 persoane și 35 autospeciale la Punctul de decontaminare de la Ineu.

✅ 4 misiune descarcerare

✅ 14 alte tipuri de misiuni

🚒 Detașamentul de Pompieri Arad a desfășurat 797 misiuni de intervenție

🚒Detașamentul de Pompieri Ineu – 358 misiuni de intervenție

🚒Detașamentul de Pompieri Sebiș  – 158 misiuni de intervenție

🚒Secția de Pompieri Bârzava – 124 misiuni se intervenție.

Activități cu caracter preventiv împotriva COVID-19

Echipajele de la subunitățile de intervenție au desfășurat 2.025 misiuni de informare a populației privind respectarea regulilor de protecție individuală pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

În 19 cazuri, la sosirea echipajelor de intervenție, nu a mai fost necesară intervenția acestora, în 6 cazuri au fost întoarse echipajele din drum, iar 4 au fost alerte false

Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:

😷 purtarea măștii astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite;

🤲 igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

🚹↔️🚹 evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că astfel de acțiuni vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor prin respectarea măsurilor de protecție adecvată împotriva virusului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ISU Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.