Ziarul electronic al arădenilor

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat Tezaur şi Fidelis pe parcursul lunii martie

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat Tezaur şi Fidelis pe parcursul lunii martie, dobânzile fiind stabilite între 2,85% şi 3,25% pentru emisiunile în lei, respectiv 1,55% pentru cele în euro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, în perioada 1 – 29 martie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat Tezaur prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile Poştei Române.

Dobânzile anuale oferite sunt 2,85% pentru scadenţa de un an, 3,10% pentru scadenţa de 3 ani şi 3,25% pentru scadenţa de 5 ani.

Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Totodată, în perioada 1-19 martie 2021, băncile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale vor pune în vânzare titluri de stat Fidelis denominate în lei, dar şi titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori Bucureşti.

În emisiunea de titluri de stat Fidelis pot investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani.

Dobânzile anuale pentru titlurile în lei sunt de 2,85% pentru scadenţa de 1 an, 3,10% pentru scadenţa de 3 ani şi de 1,55% pentru titlurile de stat în euro cu o scadenţă de 5 ani.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

„Pentru subscrierea iniţială a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile. Deţinătorii de titluri de stat Tezaur sau Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă aferente acestor emisiuni anterioare prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna martie în cadrul Programelor de titluri de stat pentru populaţie Fidelis şi Tezaur“, se precizează în comunicat.

Potrivit MFP, dobânzile anuale oferite pentru titlurile de stat destinate populaţiei sunt stabilite peste nivelul randamentelor titlurilor de stat care sunt în prezent cotate pe piaţa secundară interbancară, iar veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.