Ziarul electronic al arădenilor

Pentru ce sume au venit Liiceanu și Patapievici la Arad

foto4-300x184Prima ediție a Festivalului de Științe Umaniste de la Arad, la care au participat printre alții, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici și Teodor Baconschi, a fost „un mic miracol“, conform organizatorilor evenimentului.

Festivalul s-a desfășurat în perioada 23-25 aprilie, iar tema aleasă pentru această ediție a fost „libertatea“.

Acest eveniment a fost organizat de Centrul Municipal de Cultură şi Primăria Municipiului Arad și a cuprins 10 conferinţe publice, la care au participat opt invitaţi: Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Armand Goşu, Petre Guran, Mihai Duţescu, Ioan Stanomir, Mihai Maci, Teodor Baconschi.

Cătălin Lazurcă, iniţiatorul şi organizatorul festivalului, a spus că interesul pentru acest festival a fost mare.

„Prima ediţie a Festivalului de Ştiinţe Umaniste de la Arad a fost, în opinia mea, un experiment reuşit, iar conform invitaţilor, care s-au simţit flataţi de interesul arădenilor pentru festival a fost «un mic miracol». Timp de trei zile au avut loc 10 conferinţe publice, la care au participat opt invitaţi şi la care au asistat 1.000 de persoane”, a spus Cătălin Lazurcă.

Referitor la bugetul Festivalului, Cătălin Lazurcă a precizat că, în medie, s-au cheltuit 90 de lei/persoană, „mult mai puţin faţă de standardul de cost/persoană practicat de Teatrul Clasic «Ioan Slavici» şi Filarmonica de Stat, care se ridică la 200 de lei/persoană“.

„Am resimţit entuziasmul publicului, o dorinţă să se repete evenimentul, iar invitaţii s-au simţit foarte bine, unii dintre ei fiind pentru prima dată la Arad”, a mai spus Cătălin Lazurcă.

Dana Pădurean Andreica, directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, a precizat că bugetul evenimentului a fost de 95.000 lei şi a inclus cheltuieli de transport, de cazare şi masă, de promovare şi plata onorariile celor care au conferenţiat.

„Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici au primit câte 5.000 de lei pentru prestaţia lor, Georghe Baconschi a primit 2.000 de lei, iar restul invitaţilor au primit 1.500 de lei. În opinia mea sunt onorarii modeste”, a spus Dana Pădurean Andreica.

De asemenea, directorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad a mai afirmat că „Festivalul poate fi considerat o reuşită“.

„A fost un festival reuşit. Putem să concluzionăm că este un adevăr demonstrat, adică publicul trebuie să îl educi şi să îl direcţionezi şi să-l aduci la standardele pe care le impui”, a mai spus Dana Pădurean Andreica.

Prima ediţie a Festivalului de Ştiinţe Umaniste de la Arad, intitulată „Despre libertate” a inclus întâlniri publice, conferinţe şi lansări de carte.

comentarii

One Comment

  • Viorel

    Pentru un individ care si-a facut o meserie dein a denigra Romania si poporul roman este o rusine ca cei din Arad l-au invitat in cadru unui eveniment cultural al orasului. Dar sa mai si il platesti. Asta este nesimtire curata pe banii aradenilor. Familia Individului Patapievici s-a pripasit de aiurea odata cu tancurile rusesti in Romania si si-a adus o contributie importanta la instaurarea comunismului la noi,iar acum progenitura isi bate joc de Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.