Ziarul electronic al arădenilor

Incendiu la o pensiune din Lipova

incendiu-pensiune-lipova-345670Un incendiu puternic a distrus parţial o pensiune din oraşul arădean Lipova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fără a exista persoane rănite, iar zeci de pompieri au intervenit şase ore pentru lichidarea flăcărilor, care ameninţau şi un camping învecinat.

Incendiul a izbucnit la o pensiune din Lipova, în jurul orei 02.30, dar în clădire nu se afla nimeni, doar duminică fiind programat un eveniment cu mai mulţi invitaţi, însă acesta a fost anulat ulterior.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit, din cauza unor cabluri amplasate pe grinzi, fiind cuprins prima dată acoperişul, după care flăcările s-au extins rapid din cauza vântului, distrugând o aripă în care funcţiona o sală de evenimente, cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi.

“În prima fază au intervenit echipaje din Bârzava şi Lipova, dar când s-a ajuns la faţa locului s-a constatat că imobilul arde generalizat, construcţia fiind 80 la sută din lemn. S-a solicitat sprijin de la staţiile de pompieri din mai multe localităţi, iar flăcările, care ameninţau campingul, au fost limitate după trei ore. Abia după şase ore de intervenţie s-a lichidat incendiul”, a declarat George Pleşca.

În total, peste 30 de pompieri au intervenit, cu şase autospeciale.

Focul a distrus acoperişul clădirii, patru camere de cazare, în timp ce alte opt camere au fost afectate de flăcări. Sala de evenimente a fost distrusă în totalitate.

Pagubele provocate de incendiu urmează să fie evaluate.

sursa: mediafax.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.