Ziarul electronic al arădenilor

Patroni trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Doi patroni au fost trimiși în judecată, de procurorii arădeni, fiind acuzați de evaziune fiscală, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de aproximativ 2,5 milioane lei.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Aurelian Titus Borlovan, pentru infracţiunile de folosire fără drept a creditului social şi evaziune fiscală, şi a lui Aurel Dorel Surda, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Din probatoriul  administrat în cauză a rezultat că Aurelian Titus Borlovan, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2010 – 2012, a retras fără drept sume de bani din conturile firmei şi a plătit din încasările acesteia un credit al altei firme, cauzând un prejudiciu total societăţii administrate în valoare de 601.235 lei.

Totodată, în perioada decembrie 2009 – octombrie 2012, în aceeaşi calitate de administrator societăţii comerciale, a determinat micşorarea nejustificată a orelor de muncă prestate de angajaţii societăţii şi evidenţierea unor concedii medicale nereale în pontaje şi în statele de plată, cauzând un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 558.161 lei.

Din probele administrate a mai reieşit că Borlovan a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii, în perioada 2010 – 2011, operaţiuni comerciale nereale, fiind cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 1.277.553 lei (din care 870.379 lei – TVA şi 407.174 lei – impozit pe profit).

În sarcina lui Aurel Dorel Surda s-a reţinut că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada iulie – noiembrie 2011, a emis facturi în valoare totală de 1.967.065 lei către societatea comercială administrată de Borlovan, în condiţiile în care toate aceste facturi sunt aferente unor operaţiuni fictive, iar facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmei beneficiare, fiind cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 530.004 lei (din care 380.723 lei – TVA şi 149.281 lei – impozit pe profit).

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Tribunalul Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.