Ziarul electronic al arădenilor

Partidele se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice

baniPartidele politice se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice, potrivit proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, adoptat de Comisia de Cod electoral.

Proiectul de lege permite partidelor politice să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora.

Proiectul prevede că împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate.

Pe de altă parte, proiectul interzice acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice.

Proiectul mai prevede că sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

Totodată, proiectul prevede că sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

În acelaşi timp, proiectul de lege stipulează faptul că sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv.

O altă prevedere importantă vizează faptul că donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare.

Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acord împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

sursa: mediafax.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.