Ziarul electronic al arădenilor

Parastas pentru Valentin Costea. VEZI ce spune Diana

OLYMPUS DIGITAL CAMERAValentin Costea, sau Kidu’ cum îi mai spuneau prietenii, va fi comemorat la sfârșitul acestei săptămâni, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, unde va fi oficiat un parastas, iar Diana, cea care i-a fost soție, spune că durerea pierderii soţului „e încă vie“.

Parastasul a fost programat pentru ziua de sâmbătă, 25 aprilie, la ora 13.00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad, unde sunt așteptați prietenii și cei care l-au cunoscut pe Vale.

Prezentatoarea TV Diana Mariş Costea, cea care i-a fost soţie, a declarat pentru actualitati-arad.ro că parastasul va fi oficiat de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, şi PS Lucian Mic, episcopul Caransebeşului, acesta fiind unchiul lui Valentin Costea.

Diana Mariş Costea a mai spus că „durerea pierderii soţului e încă vie”.

„Nu îmi vine să cred ce repede trece timpul. Este o perioadă foarte grea pentru mine. Am ales să port doliul inclusiv la Jurnalul de știri, timp de 40 de zile, nu pentru că aşa cere tradiţia, ci pentru că aşa am simţit. Mi-am reînceput serviciul, dar nu mi-am reluat încă viaţa socială. Întâlnirile cu prietenii, ieşirile şi drumeţiile din weekenduri de care mă bucuram în fiecare primăvară, acum le-am exclus.

Pentru mine perioada aceasta înseamnă o mai mare apropiere de familie şi încercarea de a întelege că viaţa ne supune la tot felul de încercări. Slujba specială care va marca sâmbătă trecerea celor 40 de zile nu o întâmpin cu resemnare. Durerea pierderii soţului care mi-a fost şi cel mai bun prieten, timp de 16 ani, e încă vie. Mă voi bucura însă să îi revăd pe prietenii noştri cu care am împărtăşit foarte multe momente minunate şi care cu siguranţă vor fi acolo”, a spus Diana Mariş Costea, pentru actualitati-arad.ro.

Și prietenii lui Valentin Costea au început să se mobilizeze pentru a participa în număr cât mai mare la parastas.

„Sâmbătă, 25 aprilie, centrul Aradului va fi iar plin! La ora 13.00 va avea loc parastasul lui Vale, la Catedrala de la Podgoria. Vă aşteptăm în număr cât mai mare să îl comemorăm pe prietenul nostru drag”, este anunţul postat de prietenii lui Vale“, este mesajul transmis pe rețelele de socializare.

De asemenea, o parte dintre prietenii lui Vale îl vor comemora pe acesta pe Autostrada A3, la Transilvania Drag Race 2015.

Valentin Costea a încetat din viață la un spital din Timișoara, unde a fost internat după ce a fost victima unei agresiuni.

În data de 10 martie, la câteva zile după ce a fost internat, Valentin Costea a intrat în moarte cerebrală și a rămas conectat la aparate atât timp cât inima lui a continuat să bată. Miercuri, 18 martie, în jurul orei 13.30, medicii l-au declarat oficial mort.

Valentin Costea a fost înmormântat in ziua de 21 martie, iar alături de familie și rude au fost prezenţi foarte mulți prieteni, care au vrut să-i aducă un omagiu, conducându-l pe ultimul drum cu motocicletele şi maşinile turate la maxim.

CITITI SI:

Vale a plecat în „ultima cursă“ în aplauze și cu motoarele turate

„Vale, mereu în sufletele noastre. Nu te vom uita”

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.