Ziarul electronic al arădenilor

Pâinea, Tortul şi Produsele Anului 2019 vor fi premiate la GastroPan

Cea mai mare competiţie dedicată promovării inovaţiilor şi a talentelor din industria de panificaţie, cofetărie şi HoReCa se va desfăşura în perioada 28-30 martie 2019 la Arad, în cadrul expoziţiei GastroPan.

Concursurile GastroPan aduc împreună cei mai talentaţi brutari, cofetari și bucătari autohtoni care își vor demonstra măiestria în fața unui juriu format din specialiști. Concursurile GastroPan sunt grupate în 3 secțiuni competiționale (Panificație, Cofetărie, Gastronomie), în cadrul cărora juriul selectează lucrările care vor primi trofeele Pâinea Anului 2019 și Tortul Anului 2019.

Înscrierile la Concursurile GastroPan 2019 se fac până pe 28 februarie contactând organizatorii la telefon 0756-610.883 sau e-mail concurs@gastropan.ro

Juriul care numește câștigătorii Concursurilor GastroPan este format din experți de talie mondială, membrii asociațiilor de specialitate, câștigători ai concursurilor și olimpiadelor celor mai însemnate din lume. Lucrările expuse urmează o tematică propusă de asociațiile de specialitate din România și de specialiștii premiați la concursurile internaționale, oferind o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat talentul, experiența și expertiza.

Concursurile GastroPan revin cu noi tematici

Cofetărie│28 martie 2019│La categoria Tortul Anului 2019 s-au înscris cofetari din toată țara care deja pregătesc și perfecționează rețetele. Tematica categoriei: Torturile dietetice. Pentru câștigarea trofeului, concurenții vor fi provocați să dezvolte gusturi originale, creative și delicioase. Pe latura artistică, tematica impusă de membrii juriului pentru categoria Creație artistică din pastă de zahăr va fi: Frumusețea Provance-lui văzută de artistul cofetar. La categoria Creație artistică din ciocolată tematica creaţiilor va fi la libera alegere a participanţilor, singura criteriu fiind să fie realizată din ciocolată.

Panificație-Patiserie│29 martie 2019│ Atât brutarii artizani, cât și producătorii industriali de pâine vor avea șansa de a câștiga trofeul Pâinea Anului 2019, în două categorii diferențiate în funcție de cantitatea produsă și metodele de fabricație – artizanale sau industriale. Tematica pâinilor artizanale va fi: Tradiție și provocări în secolul 21. În cadrul aceleiași secțiuni, Panificație-Patiserie, concurenții se vor întrece în obținerea celor mai bune produse de patiserie pentru generația Millenials din mediul urban, precum și în crearea de piese artistice din aluat de panificație pe tematica Veșnicia s-a născut la sat.

Gastronomie│30 martie 2019│ Secțiunea Gastronomie a Concursurilor GastroPan cuprinde două categorii: Platouri culinare reci (în care se poate întrece individual sau în echipă) și Sculptură în legume și fructe. Concurenții categoriei Platouri culinare reci vor avea sarcina de a pregăti un platou festiv, un preparat tradițional românesc și un desert de restaurant, iar concurenții cu un spirit artistic mai dezvoltat își pot întrece talentele la categoria Sculptură în legume și fructe, unde vor trebuie să prezintă o piesă cu tematica Păsări și flori.

Furnizorii pot sponsoriza Concursurile GastroPan 2019

Furnizorii de ingrediente, echipamente sau soluții dedicate brutăriilor, cofetăriilor și restaurantelor, au posibilitatea de a susține Concursurile GastroPan în calitate de Sponsori, oferind diverse premii câștigătorilor. Informații referitoare la pachetele de sponsorizare și servicii adiționale puteți primi contactând organizatorii: 0732-575.556, info@gastropan.ro.

Vă așteptăm în perioada 28-30 martie 2019 la Arad, Expo Arad la cel mai mare târg de panificaţie, cofetărie şi HoReCa organizat pe piaţa autohtonă de profil: expoziția GastroPan!

Pentru mai multe detalii despre eveniment și imagini de la edițiile anterioare vizitați pagina www.gastropan.ro

Dacă sunteți furnizori de soluții și tehnologii pentru afacerile din panificație, cofetărie sau HoReCa și doriți să rezervați un stand la Expoziția Internațională GastroPan 2019, contactați organizatorii la telefon 0266-219.392, 0733-313.042 sau email info@gastropan.ro.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.