Ziarul electronic al arădenilor

„Pacienţi misterioşi“ în spitale. Verifică comportamentul personalului medical

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că sunt 14 „pacienţi misterioşi“, care sunt incluşi în programul „Şpaga sub acoperire“ şi care verifică inclusiv modul de comportament al personalului medical.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că programul „Şpaga sub acoperire“ continuă în spitalele din România.

„Continuăm programul, avem 14 pacienţi misterioşi în programul «Şpaga sub acoperire». Nu ştiu încă ce conţin rapoartele pe care ei le-au făcut, dar verifică mai multe aspecte, inclusiv curăţenia. Verifică modul de comportament al personalului, dar şi modul în care interacţionează pacienţii şi aparţinătorii cu personalul medical.

N-a mai fost nimeni dat afară pentru că, dacă erau cazuri grave, probabil mi se raporta imediat. Dacă obligaţiile din fişa postului ar fi respectate, nimeni nu ar avea probleme“, a declarat Pintea.

În vara acestui an, la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat decizia trimiterii de „pacienţi misterioşi“ care să verifice eventuale nereguli în spitale.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.