Ziarul electronic al arădenilor

Orașe bune pentru afaceri: Aradul, locul 7

aradAradul se clasează pe locul 7 în Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România în 2016, primul loc fiind ocupat de Timișoara, care este urmată de Cluj Napoca și București.

La întocmirea topului, aflat la a patra ediție, s-a avut în vedere mai multe criterii, precum Produsul Intern Brut (PIB) pe județ, PIB-ul pe cap de locuitor, societățile comerciale cu capital străin, câștigul salarial, șomajul, numărul întreprinderilor active, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, stocul de locuințe, unitățile de învățământ.

Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică,Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și portalul listafirme.ro, au menționat reprezentanții Forbes.

„Spre deosebire de anii trecuți, am luat în calcul și situația creată de problemele cu legea pe care le au mai mulți primari ai orașelor analizate.Premisa de la care am plecat în acordarea unei penalități de 10% din punctajul final pentru orașele ai căror edili au fost reținuți pentru fapte nelegale este că nu poate exista un mediu de afaceri cu adevărat sănătos în zonele în care conducătorii administrației locale sunt corupți. Totodată, pentru a radiografia și mai fidel economiile locale, am întocmit, pentru fiecare județ în parte, un top 10 al celor mai relevante companii“, au scris cei de la Forbes.

Pe primul loc în topul întocmit de Forbes se află Timișoara. „Timișoara este, pentru a doua oară consecutiv și a treia dată în istorie, cel mai bun oraș pentru afaceri din România“, au menționat realizatorii topului.

Locul secund este ocupat de Cluj Napoca, care, anul acesta, a depășit Bucureștiul, aflat pe locul trei în top.

Pe locul patru este Oradea, despre care cei de la Forbes au spus că este „exemplu perfect de oraș în care mediul de afaceri și comunitatea prosperă, datorită unei strategii pe termen lung a autorităților locale“.

Clasamentul continuă cu Constanța, unde, spun cei de Forbes, arestarea primarului Radu Mazăre a fost cel mai important eveniment al anului trecut în acest oraș, și Brașov, unde „dezvoltarea economică este ținută în continuare în șah de lipsa unui aeroport internaţional și a autostrăzilor“.

Aradul se clasează pe locul 7 în Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România în 2016.

„Sectorul automotive reprezintă unul dintre motivele pentru care Aradul își păstrează poziția de anul trecut în clasamentul celor mai bune orașe pentru afaceri“.

Topul Forbes continuă cu orașele Ploiești (locul 8), Pitești (9), Iași (10), Sibiu (11), Târgu Mureș (12), Suceava (13), Bacău (14), Alba Iulia (15).

Pe ultimele locuri se află Botoșani (36), Buzău (37), Focșani (38), Sfântu Gheorghe (39) și Vaslui (40).

Scopul acestui clasament este identificarea discrepanțelor economice dintre principalele orașe din România, a avantajelor lor pentru posibilii investitori și, în cele din urmă, a potențialului pe care fiecare dintre ele îl oferă din perspectiva nivelului de trai, au menționat realizatorii topului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.