Ziarul electronic al arădenilor

Om de afaceri din Arad, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Un om de afaceri din Arad, Viorel Lazăr, administratorul companiei Lazăr&Sohne, a fost trimis în judecată de procurori pentru o evaziune fiscală de peste 36 de milioane de lei.

El este acuzat că, prin două firme de procesare a cărnii, timp de trei ani a ascuns sursa impozabilă, aducând prejudicii bugetului de stat.

Conform unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă  Tribunalul  Arad, procurorii au dispus trimiterea în judecată a administratorului unor firme de prelucrare şi conservare a cărnii, pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că este vorba de omul de afaceri Viorel Lazăr, între altele administrator al companiei Lazăr&Sohne, foarte cunoscută în Arad.

„În perioada 2010-2013, prin ascunderea sursei impozabile, inculpatul, în calitate de administrator a două societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea cărnii, a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de  36.094.158 lei. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, arată comunicatul.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.