Ziarul electronic al arădenilor

Oameni de afaceri din Austria, în vizită la Arad

afaceriReprezentanții a 25 de companii din Austria vor face o vizită la Arad, unde se vor întâlni cu oameni de afaceri locali, iar municipalitatea le va prezenta oportunități de investiții.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a întâlnit, joi, cu atașatul comercial al ambasadei Austriei în România, Vera Maier, tema discuțiilor fiind vizita la Arad a unei delegații de oameni de afaceri austrieci.

Misiunea economică este programată pentru luna martie și va cuprinde întâlniri cu reprezentanții municipalității și ai mediului de afaceri local.

Falcă a anunțat că va prezenta oamenilor de afaceri austrieci proiectele municipalității pentru dezvoltarea orașului și oportunitățile de investiții în Arad.

„Vom primi în 23 martie o delegație condusă de Ambasada Austriei. Vom primi vizita a 25 de companii. La această întâlnire, Aradul își va prezenta oportunitățile de dezvoltare, mecanismele de dezvoltare economice și, evident, proiectele municipiului Arad. Apoi, mediul de afaceri arădean va intra în contact cu companiile austriece, la o recepție organizată la Arad de Ambasada Austriei, cu sprijinul municipalității și a Consiliului Județean. Dorim ca mediul de afaceri din Arad să relaționeaze bine cu companiile autriece și cu Ambasada Austriei, astfel încât această relaționare să ducă mai departe relația corectă pe care o avem cu mediul de afaceri din Austria și cu Ambasada din această țară“, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.