Ziarul electronic al arădenilor

O tânără din Maramureș și-a pierdut buletinul la Arad. VEZI cum și l-a recuperat

După o călătorie de peste 350 de km, în drum spre Timișoara, unde intenționa să-și depună actele pentru admiterea la facultate, o tânăra din Maramureș a hotărât să facă o pauză în municipiul Arad, pentru a servi masa.

Probabil din neatenție, și-a pierdut cartea de identitate, aceasta fiind găsită de un cetățean în zona parcărilor marcate de pe Bulevardul Revoluției din municipiul Arad.

Având în vedere că în zonă se afla o patrulă de jandarmi din cadrul IJJ Arad, cetățeanul i-a sesizat pe aceștia cu privire la actul găsit.

Prin demersurile făcute de personalul din cadrul Centrului Operațional al IJJ Arad, s-a contactat postul de poliție din comuna unde-și avea domiciliul, reușind într-un timp foarte scurt ca informația să ajungă la părinții acesteia.

Aceștia din urmă au anunțat-o telefonic că este așteptată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Arad, pentru a-și recupera actul de identitate.

Deși se afla în apropierea municipiului Timișoara, aceasta s-a întors pentru aș recupera cartea de identitate, deoarece risca să nu-i fie acceptat dosarul la facultatea pe care dorește să o urmeze în viitor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IJJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.