Ziarul electronic al arădenilor

O comedie și o dramă, proiectate la cinematograful Arta

O comedie și o dramă sunt propunerile pentru această săptămână la cinematograful Arta.

Vineri, 15 noiembrie, ora 19.00, va rula filmul „Copacul vrajbei noastre“ (Under the Tree), în regia lui Hafsteinn Gunnar Sigurðsso.

Pelicula a fost recompensată în anul 2018 cu Trofeul Anonimul, a câștigat șapte premii la Edda Awards (cel mai bun film, cel mai bun scenariu, ș.a) și a fost nominalizat la Festivalul de la Veneția. Regizorul islandez a reușit să aducă pe marile ecrane o comedie incredibil de întunecată despre suburbanitul obișnuit care este întotdeauna plin de surprize.

Pentru ziua de sâmbătă, 16 noiembrie, ora 1.009, este programată proiecția „Mo“, film regizat de Radu Dragomir. Debutul regizoral al lui Radu Dragomir, „Mo”, prezentat în avanpremieră la TIFF, a fost primit cu căldură atât de către public, cât și de către presă și critica de specialitate.

Filmul a avut premiera internaţională în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, unde a fost selectat în competiţia oficială – programul Work in Progress al secțiunii CineLink, și se află, de asemenea, și în selecția competiției Festivalului de Film de la Cairo.

 „Mo“ este un film despre o situație regretabilă din România despre care toată lumea este conștientă. Vorbim despre fenomenul în care unii profesori bărbați profită de studentele lor, iar în unele situații se ajunge și la viol.

Proiecțiile de la cinema Arta sunt organizate de Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.