Ziarul electronic al arădenilor

Noul sediu al Direcției Județene de Evidență a Populației Arad, finalizat și recepționat

Noul sediu al Direcției Județene de Evidență a Populației este finalizat.

Clădirea este situată în zona UTA, în apropierea bisericii ortodoxe noi. Aici, arădenii care își schimbă actele de identitate, dar și specialiștii Direcției Județene de Evidență a Populației vor beneficia de cele mai bune condiții.

Tot aici s-a amenajat și o parte din arhiva Consiliului Județean.

„Este o investiție nouă a Consiliului Județean, foarte important pentru că asigurăm condiții normale și de securitate pentru operarea datelor personale ale arădenilor, dar și un sediu modern pentru a adăposti arhiva instituției. Prin finalizarea acestei investiții, patrimoniul Consiliului Județean s-a majorat cu peste 3 milioane de lei”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Valoarea totală a investiției este de 3.009.382,74 lei cu TVA. Lucrarea are trei ani garanție. Clădirea are o suprafață de 353 m2 (1.332 m2 suprafață desfășurată), formată din demisol, parter, etaj și mansardă. Unele dintre birouri au fost deja dotate și urmează achiții de echipamente și aparatură pentru toate celelalte.

Parterul, etajul și mansarda au fost date spre administrare Direcției Județene de Evidență a Populației, în timp ce demisolul va rămâne în administrarea Consiliului Județean, unde va funcționa arhiva instituției.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.