Ziarul electronic al arădenilor

Nouă oameni care munceau la negru, morți într-un accident

Nouă persoane care lucrau fără forme legale la o exploatație forestieră din Arad au murit, iar una a fost grav rănită, după ce microbuzul cu care mergeau acasă a căzut într-un canal de aducțiune.

Accidentul s-a produs miercuri noapte, în jurul orei 1.00, după ce autoutilitara în care se aflau cei zece oameni şi care circula pe DN 15, pe Podul de la Vaduri, de la Alba Iulia spre comuna Săvineşti, judeţul Neamţ, a căzut de pe pod în canalul de aducţiune.

Cei nouă bărbaţi care şi-au pierdut viaţa aveau între 17 şi 45 de ani şi erau din judeţul Iaşi.

Poliţiştii au mai stabilit că maşina era proprietatea şoferului, iar dintre cele 6 locuri pe scaune autoutilitara avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă erau transportate atât bagaje, cât şi şapte persoane, pe bănci din lemn, improvizate.

Potrivit Poliţiei Române, din cercetările preliminare s-a stabilit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecţiuni la roata stânga-spate, aceasta desprinzându-se de autovehicul.

Autoutilitara era proprietatea şoferului şi are inspecţia tehnica periodică valabilă pana la data de 23 august 2018 şi s-a constatat că dintre cele şase locuri pe scaune avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă erau transportate atât bagaje, cât şi şapte persoane, pe bănci din lemn, improvizate.

Primele cercetări arată că şoferul, un bărbat de 25 de ani, din Săvineşti, a pierdut controlul volanului în localitatea Vaduri, înainte de podul care traversează canalul râului Bistriţa, iar maşina a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia râului.

În urma accidentului, autoutilitara s-a scufundat, fiind scoasă de către echipajele ISU Neamţ, după activarea planului rosu de intervenţie.

După scoaterea autoutilitarei din apă, au fost identificate în interior şapte persoane decedate – bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, din Săvineşti, Podoleni, Făurei, Bârgăoani şi Deleni, judeţul Iaşi, ulterior fiind găsite şi celelate două persoane, decedate.

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ, Ioan Popescu, a declarat că niciuna dintre cele zece persoane implicate în accidentul produs în noaptea de miercuri spre joi nu avea forme legale de angajare.

Potrivit șefului ITM Neamț, cei nouă bărbaţi decedaţi şi tânărul care a supravieţuit după ce microbuzul în care se aflau a căzut în râul Bistriţa lucrau la Arad pentru o firmă din Cugir – judeţul Alba, care executa lucrări de plantare de puieţi.

„Din punct de vedere al relaţiilor de muncă lucrurile sunt foarte clare: lucrau fără forme legale. Din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă, lucrurile sunt un pic mai complicate. De ce? Pentru că transportul acestor persoane nu a fost asigurat de firma asta de la Alba, ci a fost transport în nume personal, al victimelor’, a afirmat Ioan Popescu.

El a mai spus că ancheta reprezentanţilor ITM Neamţ continuă cu sprijinul inspectorilor de muncă din Arad şi Alba.

Victimele accidentului petrecut în judeţul Neamţ au lucrat fără forme legale ca zilieri, la plantarea de puieţi într-o pădure din zona localităţii arădene Petriş, unde inspectorii de muncă au găsit, joi, alte persoane care lucrau ilegal, astfel că se face o anchetă la firma care îi plătea, din judeţul Alba.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.