Morăritul
În secolul al XVIII-lea în Micălaca funcţiona o moară plutitoare pe Mureş, din care Toader Lup deţinea a şaisprăzecea parte iar sârbul Subota Iaksin o pătrime.
Odată cu secolul al XX-lea locul morilor de apă este luat de morile cu abur.
În 1936 în Micălaca Nouă, pe Calea Radnei, funcţionau o moară de măcinat a lui Adolf Braun, moara de sare a lui Dozsa şi moara de urluit a lui Ursitz Augustin.
În Micălaca veche ultimii proprietari locali de mori au fost Păcurar Teodor cunoscut ca Mumer, Huţ Savu, supranumit Cloabăr, Nini Cuzman şi Cosma Gheorghe.
Pescuitul
O altă ocupaţie veche a locuitorilor din Micălaca, atestată la „meserii” încă din secolul al XVIII-lea, a fost pescuitul, care a reprezentat, dintotdeauna, o sursă de hrană şi de existenţă. În acest sens, meandrele de odinioară ale Mureşului pe teritoriul localităţii Micălaca – cu totul altele decât cele pe care le cunoaştem în prezent, deoarece albia râului a cunoscut o serie de lucrări de schimbare a cursului şi de îndiguiri, mai ales după anul 1700 – au creat condiţii favorabile activităţilor de pescuit, iar micălăcenii se numărau printre cei care aprovizionau cu peşte piaţa
Aradului, dar mai ales numeroasa garnizoană din Cetate.
Birjăritul
Mulţi dintre micălăcenii, care au avut mai puţin pământ, s-au ocupat până prin anii 1960, când acest mijloc de transport a început să dispară, cu birjăritul. Ei aşteptau zilnic sosirea tranvaiului electric de la deal şi duceau „delanele” cu coşurile pline cu struguri, piersici, mere la piaţă, care odinioară se ţinea în P-ţa Avram Iancu.
Azi această meserie a fost reluată de câţiva micãlãceni. Ei au recondiţionat vechile birje şi le folosesc la nunţi.
Micii meşteşugari şi birtaşi din perioada interbelică
Conscripţia din anul 1828 consemnează în Micălaca doar 4 meşteşugari care asigurau în localitate minimul de servicii. Numărul mic al acestora explică de ce în Micălaca nu a funcţionat nici o breslă. De altfel aceste activităţi nu au avut niciodată o pondere prea mare în economia locală. Totuşi mici meseriaşi şi prestatori de servicii au fost tot timpul în comună şi vor continua să fie şi după transformarea acesteia în cartier.
O parte apar deja incluşi în Almanahul oraşului Arad din 1931 alţii în cel din 1936, semn că oficialităţile doreau să integreze şi profesional comuna în corpul oraşului.
Bărbieri şi frizeri
Baneş Ioan, Micălaca
Bosneac George, Micălaca, str. Principală nr. 32
Garnic Milan, Micălaca
Szentmiklosi Vasile, Micălaca, str. Principală nr. 15
Şirian Ştefan, Micălaca, str. Renaşterii nr. 27.
Bodegi
Văduva lui Cloşca Tomuţa, Micălaca Veche, str. Ţărei nr. 40
Soţia lui Buzeşan Luca, cârciumă, Micălaca Veche, str. Principală nr. 19
Kiss Francisc senior, cârciumă, Micălaca Veche, str. Principală nr. 21
Soţia lui Stretcu Mitru, Micălaca Nouă, str. Principesa Elena, nr. 37
Tomuţa Vasile, ospătărie, Micălaca Veche, str. Ţărei, nr. 70
Restaurante şi hanuri
Hajos Gheorghe restaurant, Micălaca Nouă
Soţia lui Palmai Ioan, restaurant, Micălaca Nouă
Roman Carolina, restaurant, Micălaca Veche
Szilagyi Ioan, restaurant, Micălaca Nouă
Szõllõsi Edmund, restaurant, Micălaca Veche
Băcani
Guld Francisc, Calea Radnei nr. 32
Soţia lui Mader Iuliu, Micălaca
Comerţ mixt
Buzescu Lucia, str. Renaşterii 64
Camenita Savu, str. Renaşterii nr. 96
Farago Iuliu, Calea Radnei 105
Hajduc Petru, Calea Radnei 82
Juhasz Mihai, Calea Radnei 235
Kiss Francisc, Str. Renaşterii nr. 6
Nini Nicolae, Str. Renaşterii nr. 29
Oanea Savu, str. Renaşterii nr. 54
Măcerari
Dancean Alexandru, str. Renaşterii nr. 66
Oanea Faur, str. Renaşterii nr. 54
Sărandan Ioan, Calea Radnei nr. 224
Stoica Alexandru, Micălaca, Calea Radnei nr. 87
Stritt Ioan, Micălaca Nouă, Calea Radnei nr. 99.
Tomuţa Dumitru, Micălaca Veche
Pantofari
Komaromi Anton, Calea Radnei nr. 40
Koncsek Andrei, Calea Radnei nr. 15
Szabo Iuliu, Micălaca Nouă
Fierari
Motorca Todor, Calea Radnei, 151
Tâmplari
Szabo Ioan, Calea Radnei nr. 101
Taximetrişti
Stana Ioan, Aut. Nr. 51, Micălaca
Augustin Mureşan, Doru Sinaci, Rodica Colta, Felicia Oarcea – Micălaca Monografie, Editura Mirador 2010
Sursa: Virigil Valea, Miniş – Istorie şi cultură, Editura Concordia, 2011
