Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Obiceiuri de nuntă la Păuliş

monografiiLa Păuliş, pregătirile pentru nuntă începeau cu „peţitul” fetei şi continuau apoi cu logodna (căpara).

Peţitorul era o persoană din afara familiei, care lua legătura cu părinţii fetei pentru a vedea dacă aceştia acceptau încheierea căsătoriei.

Dacă se primea acceptul părinţilor fetei, urmau întâlnirile dintre familii la care luau parte şi viitorii miri.

Pentru a se interesa mai bine de intenţiile viitoarei mirese, părinţii tânărului obişnuiau să mai trimită la casa viitoarei mirese, un neam ca să o descoase, să afle dacă aceasta ar fi dispusă să-i primească.

Dacă părinţii fetei au acceptat, viitorul mire se deplasa, seara, cu căruţa, acest fapt fiind un semn de preţuire şi anticipa cererea în căsătorie.

De fapt nu putem vorbi despre o cerere în căsătorie cu adevărat, ci mai degrabă despre o târguială, pentru că părinţii fetei obişnuiau să ceară în schimbul miresei o sumă de bani şi obiecte de îmbrăcăminte. (…)

Logodna dura doar câteva săptămâni, timp în care mirele se ocupa de procurarea actelor necesare în vederea încheierii căsătoriei. După logodnă, începeau pregătirile pentru nuntă la casa mirelui sau a miresei.

Nunta se desfăşurau numai duminica. Rudele mirelui şi ale miresei se preocupau din timp pentru asigurarea obiectelor necesare nunţii: oale, tacâmuri, farfurii, mese, scaune etc.

Primii care anunţau fericitul eveniment erau „pălăscaşii” mirelui şi ai miresei, cei care umblau prin tot satul, invitând la nuntă.

Pălăscaşul umbla călare pe cal sau cu „birja” la casele invitaţilor, în zi de duminică, rostind următoarele: „Cu mare bucurie vă invit[ familia… la nunta fiului/fiicei sale, cu voie bună, să mâncăm, să bem şi după cum va mai fi voia Domnului”, apoi se prefăcea că bea din pălască, poftindu-i şi pe cei ai casei să servească din băutură.

Nunta începea duminica dimineaţa cu pregătirea miresei; se aranja părul acesteia, rochia şi se puneau cununa şi „şlaierul” (voalul), brodat cu mătase. Mireasa era îmbrăcată în costum alb de mătase, care era adeseori „mulerit” (pictat), iar în picioare avea ciorapi albi şi sandale cu curea.

Mirele purta cămaţã cu „cinari”, cu căptuşeală şi „pumnari”, izmene largi şi cizme de lac.

Ospăţul era organizat fie de una dintre familii, fie de ambele, la înţelegere.

În dimineaţa nunţii, familiile nuntaşilor se adunau la casele mirilor, muzicanţii fiind prezenţi pentru a se deplasa împreună cu întreg alaiul la casa nănaşului, acesta fiind persoana cea mai respectată în ziua nunţii, nimeni nu-i putea ieşi din cuvânt.

Alaiul era format din mire, însoţit de două fete tinere, urmat de nănaşi, de rudeniile apropiate, prieteni, nuntaşi, iar în spate erau muzicanţii, deplasându-se cu toţii la casa miresei.

Aici, alaiul era aşteptat de socrii mici, de rudenii apropiate şi alţi nuntaşi. În faţa casei, alaiul se opera deoarece era întâmpinat de nuntaşii miresei cu uşa închisă.

Era cerută mireasa de la socrul mic. Din partea mirelui participă la târguială nuntaşii mai „buni de gură”.

Li se aduce o „mireasă” făcută dintr-un sac cu paie, având ruj pe faţă şi o aruncă în faţa nuntaţilor numiţi pentru a cere mireasa. Aceştia, supăraţi, se adresează socrului mic: „Să ne dai mireasa pe care am cumpărat-o!”

În cele din urmă, apare mireasa adevărată, care era întâmpinată de mire şi sărutată. Apoi mireasa întâmpină nuntaşii, sărută prima dată naşii şi apoi celelalte rudenii apropiate.

În cinstea miresei se desfăşoară dansul la care participă nuntaşii; mireasa este jucată de nănaş, de mire şi ceilalţi nuntaşi.

După mai multe jocuri se formează alaiul care se deplasează la biserică pentru cununia religioasă.

Alaiul se forma astfel: în faţă un tânăr care purta şi flutura drapelul tricolor („stegaşul”), apoi urmau „pălăscaşii”, care purtau sticle de ţuică şi vin şi erau pricepuţi în descântece şi strigături de nuntă.

Urma mireasa, însoţită de doi tineri necăsătoriţi, care duceau lumânările de cununie („lumânaşii”), urmaţi de mire, însoţit de două fete tinere, prietene cu mirele şi mireasa. În spatele acestora se aflau nănaşii, socrii mari şi socrii mici, rudele apropiate mirelui şi miresei precum şi ceilalţi nuntaşi, după care urmau muzicanţii, care cântau marşuri şi melodii de joc şi petrecere.

Pe traseul de la mireasă spre biserică, „pălăscaşii”, dar şi nuntaşii care cunoşteau descântece şi strigături de nuntă cu conţinut vesel le rosteau în cadrul alaiului; aceste oraţii se refereau la cei ce priveau în stradă, la miri, la nănaşi, la socrii etc.

„Cin‘se uită după noi

Crească-i coarne ca la boi

Şi urechi ca la măgari

Şi capete ca la cai!”

„Frunză verde după coastă

Frumoasă-i mireasa noastră.

Frunză verde după gât

Nici junile nu-i urât.”

„Bucură-te, soacră mare,

C-ai o noră ca o floare.

„Bucură-te, soacră mare

C-ai o noră ca un soare

Ce-o spăla, ce-o pieptăna

Cu tine de uşă o da.”

Alaiul cu mirele, mireasa şi nuntaşii ajung, în jurul prânzului, la biserică pentru oficierea cununiei religioase. Aici sunt aşteptaţi cu de unele persoane din localitate, care doreau să vadă costumaţia miresei, aranjarea acesteia, dar şi cum arată mirele şi nănaşii.

În timpul cununiei aveau loc anumite practici locale: preotul pune coroana pe capul mirilor, le leagă mâinile cu o batistă, douã femei puneau „privezul” pe spatele mirilor.

Preotul îi serveşte, de trei ori, cu vin sfinţit, pe cei doi miri, folosind un pahar comun, ceea ce semnifică soarta comună a vieţii lor de familie, iar pe de altă parte este un simbol al fericirii şi necazului peste care cei doi vor trebui să treacă împreună.

Nuntaşii se îndreaptau cu tot alaiul, cu mirele şi mireasa, de data aceasta împreună, spre locul de desfăşurare a nunţii. La sosire, erau întâmpinaţi cu pâine şi sare. De asemenea, mirii erau serviţi cu câte un pahar cu vin din care gustau şi apoi le spărgeau, gest ce simboliza alungarea ghinionului şi noroc în viaţă.

În continuare, la casa mirelui sau a miresei, se desfăşura jocul, hora tradiţională cu Duba, Decica, Ardeleana şi Băieşul. (…)

Masa era pregătită de o bucătăreasă, care purta denumirea de „socăciţă”. Meniul conţinea: supă de pasăre, sarmale, carne friptă de porc cu garnitură de cartofi şi prăjitură, iar ca băutură ţuică şi vin. La masă serveau rudele apropiate mirelui sau miresei.

La miezul nopţii, avea loc „strigarea cinstelor” (darurilor) la masa tinerilor şi nănaşilor, de un bărbat, care avea talent de a face haz, dar şi batjocură pentru persoanele care veneau la cinstirea mirilor, încercând să obţină cât mai mulţi bani şi cât mai multe daruri pentru tânăra familie.

Rudeniile apropiate aduceau mirilor torturi frumos ornate. Urma jocul miresei „pe criţari”, adică pe bani.

Cel care dorea să joace cu mireasa, trebuia să pună banii într-o farfurie, aflată la nănaşi, farfurie în care se bătea cu lingura în momentul în care se considera că muzica a cântat suficient pentru suma respectivă.

Jocul continua doar dacă se puneau din nou bani în farfurie. Când se bătea iarăşi în farfurie, muzicanţii întrerupeau jocul. Se continua cu o altă persoană, care juca mireasa până când îşi epuiza banii. Nuntaşii petreceau până în zori.

„Păpuşile” – obicei şi datină strămoşească

Acest joc popular se desfăşura după melodiile de la „Duba” şi „Decica” de feciorii din Păuliş şi Sâmbăteni. Se juca mai mult la nunţi iar feciorii care jucau „păpuşile” erau înzestraţi cu calităţi artistice şi aveau formate deprinderi de joc.

În faţa mesei mirilor, a nănaşilor mari (ai mirelui), nănaşilor mici (ai miresei) şi a părinţilor mirilor, după „strigarea cinstelor” se juca dansul „Păpuşile”.

Aceasta constituia şi o destindere pentru toţi cei invitaţi la „uspãţ”, momentul defăşurării jocului „Păpuşile” fiind aşteptat cu nerăbdare.

Se organiza un grup de 5-6 feciori, care cunoşteau foarte bine jocul acesta, îşi făceau din batistă o păpuşă, apoi dădeau semnalul muzicanţilor pentru a începe jocul respectiv.

Grupul de feciori avea un conducător, care comanda mişcările. Toţi trebuiau sã execute mişcările în acelaşi timp şi la comandă. Conducătorul grupului avea în mână o nuia, „joardă”, atenţionând jucătorul care greşea mişcările, obligându-l să se încadreze în jocul echipei.

Se pornea dintr-un anumit loc al încăperii şi se ajungea cu jocul în faţa mesei mirilor şi naşilor, iar la comanda „Păpuşa!” fiecare jucător îţi ţinea în gură păpuşa improvizată, apoi prin aplecare spre stânga sau dreapta lăsau „mărămuţa” pe masă.

La comanda conducătorului de joc se luau păpuşile de pe masă, astfel că feciorii trebuiau să fie foarte atenţi în mişcări şi la schimbarea direcţiei de deplasare.

Întoarcerea şi depunerea păpuşilor pe masa mirilor se fãcea de 2-3 ori, nu mai mult, pentru că ducea la plictisirea celorlalţi nuntaşi, care abia aşteptau să înceapă jocul pentru a dansa până în zorii zilei.

sursa: Monografia comunei Păuliș, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.