Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Locuinţa la Petriş

monografiiCasa cu două încăperi sau casa cu tindă o întâlnim în Petriş dar şi la Roşia-Nouă, Obârşia, Corbeşti (satele aparţinătoare), fiecare casă depăşind vârsta de 200 de ani, reprezentând un adevărat monument de arhitectură populară locală.

Casa este compusă din tindă şi odaie cu intrarea din tindă, sau casa cu două camere destinată ca locuinţă familiilor separate a doi fraţi, de obicei, până la constrirea unei locuinţe noi.

Casele au intrări separate din acelaşi târnaţ. Pe peretele despărţitor între cele două case se găseşte soba pentru încălzit, care are un singur coş de evacuare a fumului şi încălzeşte cele două camere.

Casă – tindă – casă

Tinda este prima încăpere în care se intră din târnaţ. Aici se află cuptorul de gătit (spoheriul), cuptorul de copt pâinea, coşul de evacuare a fumului. La unele din aceste case tinda este lipsită de tavan. Deasupra cuptorului de pâine se află o apărătoare pentru a proteja acoperişul de paie de scânteile ce se ridicau din cuptor. Această apărătoare poartă numele de băbură.

În peretele tindei se găsesc unul sau două orificii numite olurar pentru olul cu apă de băut sau oalele cu lapte pus la prins. În tindă se mai găseşte şi groapa pentru croampe care servea drept pivniţă.

Casa-tindă-casă se compune din două încăperi.

Prima este soba curată sau casa dinainte. Această cameră cu intrarea din tindă este totdeauna curată, îmbrăcată în straie de sărbătoare. În această cameră nu se locuieşte şi de aceea nu are sobă de încălzit.

Ce-a de a doua încăpere este numită casa de dinapoi. De fapt aici se duce întreaga viaţă a familiei. Aici se doarme, se pregăteşte mâncarea şi se mănâncă.

Camera are şporiul pentru gătit şi încălzit. Casa dinapoi este întreţinută în mare ordine şi curăţenie ea fiind de fapt fala gospodinei. Lumina pătrunde în casă prin două ferestre aşezate la stradă, încă una la spate şi una în târnaţ.

Târnaţul (suptoaia) este de fapt prispa cu stâlpi numiţi târnăţari şi nu lipseşte de la nici o casă.

Din spusele localnicilor, târnaţul are o funcţie foarte importantă şi anume: vara dă o umbră groasă ferind pereţii casei de o încălzire excesivă, iar iarna când soarele este mult mai coborât, peretele cu ferestre şi faţa casei sunt puternic încălzite ridicând temperature casei.

Interiorul locuinţei

Interiorul locuinţei ţărăneşti reflectă modul de gândire şi modul de viaţă, nivelul material la care a ajuns familia respectivă precum şi modul de exprimare a gustului său pentru frumos. Iată cum arăta amenajat interiorul unei locuinţe dintr-o casă descrisă mai sus: pe lângă doi sau trei pereţi se aflau fixate câte o laviţă fixă, unele erau prevăzute cu spătar, deobicei cea aşezată între geamuri, în mijlocul camerei o masă cu scaune iar într-un colţ al încăperii se afla cuptorul pentru încălzit care era prevăzut în spate cu un loc pentru dormit.

La casele mai înstărite se găsea ca mobilier şi lada de zestre.

Camera era frumos ornamentată pe pereţi cu ceramică decorativă şi cu cingee. Paturile erau acoperite cu lipidee ţesute în casă şi cusute cu cipcă şi pe ele se aşezau mai multe perne cu funduri cu ciucuri.

Astăzi numărul acestor case a scăzut simţitor locul lor fiind luat de noi tipuri de case, frumoase, confortabile, care creează condiţii optime de locuit, arhitectura tradiţională ţărănească contopindu-se cu arhitectura nouă.

Odată cu extinderea relaţiilor între sat şi oraţ, ţăranul împrumută şi transpune în locuinţa sa tot mai multe elemente ale arhitecturii urbane.

Astfel, formele casei ţărăneşti tind către formele casei urbane, creşte numărul camerelor, fiecare dintre aceste încăperi căpătând funcţionalităţi speciale în noile condiţii ale creşterii nivelului de viaţă, ale modernizării, a unei mentalităţi a ţăranului nostru.

Interiorul casei nu mai are trăsăturile caracteristice interiorului tradiţional şi se aseamănă tot mai mult celui de la oraş având aceleaşi piese de mobilier – televizor, radio, aragaz, frigider, calculator, etc.

Cu toate acestea ţăranul continuă să folosească unele elemente tradiţionale ca: târnaţul, două ferestre la stradă, acoperişul în două ape, etc..

Este, deci, o dovadă în plus că în procesul înnoirii, vechiul nu se uită, nu se schimbă dintr-o dată, iar noul se impune treptat.

sursa: Comuna Petriş – trecut şi prezent, învăţător Emil Murgu, Editura Mirador, 2009

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.