Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Jocul duminical şi balurile la Şepreuş

monografiiOdinioară, jocul duminical şi cel de la sărbători la Şepreuş se ţineau la diverşi oameni, care şi-au transformat prăvăliile în săli de joc.

Şepreuşul, fiind o comună mare, jocul s-a ţinut iniţial în 8, mai apoi în 6 asemenea „săli de joc”, de câte 15 m, cele mai cunoscute fiind cele de la „Stana”, „Ioşcoi”, la „Hăicoi” şi la “Sîmnioanea Deichii”.

Pentru cele şase locuri de joc au existat tot atâtea benzi (formaţii muzicale), care cântau.

Cele şase formaţii instrumentale, care au cântat la joc, au fost: Banda lui Bâru, care cânta la clarinete, Banda lu Bâzu, care cânta la viori, Banda lu Picica care cânta tot la viori, Banda Crăciuneştilor, Banda lu Roată şi Banda lu Vidu.

Când formaţia era completă ea era compusă dintr-o vioară prima, o vioară contra, o broancă şi o tobă.

Renumiţi instrumentişti au fost Pecica „hididiş”, care cânta la sala de joc a lui Ioşcoi, „a Ceichii”, care cânta la broancă, şi taragotistul Novac.

Tinerii se adunau la sala de joc pe la ora 14.00. Fetele veneau în grup. Feciorii care organizau jocul, adică gazdele de joc adunau de la toţi participanţii o taxă la intrare, din care plăteau muzicanţii şi sala.

Muzica („banda”) era aşezată sus, la 2 m, cu scara, şi existau reguli precise, care erau respectate de cei care dansau.

”Îndăluitul” îl făceau feciorii cei mai în vârstă, dintre cei mai bogaţi, „găzdoii”. Ei jucau lângă muzică sau sub higheghe. Urmau ceilalţi în şir, de-a latul sălii, iar ultimii, către uşă, copiii. Dacă cineva voia să i se dedice o melodie, cel cu vioara cobora arcuşul să se pună banii.

Fata era invitată pe „tri zâcăli”, care în Şepreuş erau Pa lungu, Mânânţălu şi Romoşa şi erau schimbate după fiecare suită. Cei însuraţi nu aveau voie să joace fete.

Însuraţii jucau doar între ei. Mai întâi îşi juca nevasta şi apoi se schimbau între ei. De asemenea, se considera ruşine ca o fată să refuze pe cineva. Ea era scoasă din joc „cu marşu”.

Sălile particulare de joc s-au închis prin anii 1955-1960. iar mai târziu au fost demolate. Jocul s-a mutat la căminul cultural, în „sala de horă”. A continuat să se ţină până prin 1986. Venea să cânte Sani, „hididişul din Vădas”.

Balurile se ţineau tot la sălile de joc, la sărbătorile mari (de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, de Paşti, de Rusalii, etc).

Spre deosebire de joc, care începea după masa la ora 13.00-14.00, balurile aveau loc noaptea şi la ele participau şi oameni mai în vârstă.

Pe lângă suita locală, prin 1946, la baluri se juca şi sârba, adusă de cei ce făcuseră armata, din Regat, dar şi valsuri şi tangouri. În acei ani, era o concurenţă între tinerii meseriaşi şi elevii de liceu, la cumpărat regina balului.

Meseriaşii, care aveau mai mulţi bani cumpărau mai multe bilete şi ei scoteau „regina balului”. Aceasta era după aceea dansată de toţi.

Toamna se organiza balul strugurilor, deşi șepreuşenii nu aveau vii. Ei cumpărau strugurii din Satu Nou şi-i aduceau cu căruţele. Ca şi în satele cu tradiţia vinului, şi aici sala era decorată cu ciorchini de struguri, iar feciorii încercau să fure câte un strugure pentru fata cu care era, fără să fie prins.

sursa: Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.