Ziarul electronic al arădenilor

Miting pentru susținerea moțiunii de cenzură, la Arad

prefectura aradUn miting pentru susținerea moțiunii de cenzură care a fost depusă de PNL împotriva Guvernului va fi organizat de la Arad, în cursul zilei de vineri.

Mitingul pentru susținerea moțiunii de cenzură „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!“ se va desfășura între orele 11.00 – 14.00, în fața Prefecturii din Arad.

„Mitingul va avea loc pe trotuarul din fața Prefecturii Județului Arad (în partea laterală a Primăriei, înspre Universitatea «Aurel Vlaicu»). Sunt așteptați la acest miting toți cetățenii nemulțumiți de activitatea Guvernului Ponta, nemulțumiți de premierul Victor Ponta și, totodată, nemulțumiți de situația în care se află primul-ministru în acest moment (urmărit penal, de către DNA, pentru 19 infracțuni: 17 cazuri de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani – fapt care aduce României grave probleme de imagine și de crediblitate în raport cu partenerii externi)“, se arată în anunțul făcut, miercuri seara, de liberali, pe rețelele de socializare.

Dezbaterea moţiunii de cenzură va începe în Parlamanent, vineri, la ora 10.00.

În moţiunea de cenzură se arată că Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României “prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora” şi că “este timpul să recunoască şi să părăsească puterea”.

“Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament!”, se menţionează în moţiune.

“Domnule Ponta, aţi vrut să ajungeţi Preşedintele României prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora. E timpul să recunoaşteţi şi să părăsiţi puterea. (…) Pentru a-şi conserva privilegiile politice, este evident de ce Ponta şi PSD sunt dispuşi să blocheze dreptul universal la vot”, se mai spune în moţiune.

“Stimaţi parlamentari, dacă veţi vota moţiunea de cenzură înseamnă că aţi înţeles deja mesajul dat de alegători în noiembrie 2014. Atunci, românii din străinătate au ieşit în stradă şi au strigat «Vrem să votăm!». Acum, românii din ţară – mulţi dintre ei – nu au reprezentanţi. Nu ies şi nu-şi strigă nemulţumirea în stradă, dar vocea lor e exprimată de instanţele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri.

Dacă nu veţi vota moţiunea de cenzură, veţi arăta că sunteţi rupţi de cetăţeni, de proprii voştri alegători. A vota împotriva moţiunii de cenzură echivalează cu a gira acţiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului în Diaspora şi în ţară, a accepta subminarea principiilor democratice.

Stimaţi parlamentari, când veţi merge în faţa urnelor de vot, pentru a vă pronunţa asupra acestei moţiuni de cenzură, vă rog să vă amintiţi că, aşa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democraţiei, în timp ce reprezentarea este esenţa democraţiei”, se mai menţionează în moţiune.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.