Ziarul electronic al arădenilor

Mirel Rădoi a anunțat jucătorii pentru meciurile cu Islanda, Norvegia şi Austria

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunţat, miercuri, un lot de 23 de jucători pentru partidele cu Islanda, din barajul pentru EURO 2020, Norvegia şi Austria, ambele din Liga Naţiunilor, potrivit site-ului FRF.

Principala noutate este chemarea fundaşului de origine portugheză Mario Camora, naturalizat recent, dar şi revenirile lui Răzvan Marin, Alexandru Mitriţă şi Claudiu Keşeru.

Rădoi a anunţat şi o listă de rezerve, cu opt jucători, la care va apela doar în cazul unor indisponibilităţi în lotul de 23 anunţat.

În semifinala play-off-ului pentru EURO 2020, România va înfrunta Islanda pe 8 octombrie, la Reykjavik, de la ora 21.45.

În cazul unui succes în Islanda, naţionala României va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului EURO, cu Bulgaria sau Ungaria.

În Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, România va juca împotriva Norvegiei pe 11 octombrie, la Oslo (ora 19.00), iar contra Austria, pe 14 octombrie, la Ploieşti (ora 21.45).

Lotul convocat de Rădoi:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 69 selecţii/0 goluri marcate), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra Giurgiu, debutant);

Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad/Bulgaria, 38/1), Alin Toşca (Gaziantep FK/Turcia, 19/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 11/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, debutant);

Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK/Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriţă (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 11/0);

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra Giurgiu, 12/2), George Puşcaş (Reading/Anglia, 16/7).

Lista de rezervă: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, debutant) – portar, Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova, 6/0), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1/0) – fundaşi, Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Deian Sorescu (Dinamo, debutant) – mijlocaşi, Florin Tănase (FCSB, 3/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0) – atacanţi.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.