Ziarul electronic al arădenilor

Minori prinși la furat. Unul dintre ei a fost arestat

Doi minori care au comis furturi pe raza municipiului Arad au fost identificați de polițiști, iar unul dintre ei a fost arestat preventiv.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 13 martie, cei doi minori, de 13, respectiv 14 ani, în timp ce se aflau în incinta unei firme de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, profitând de neatenția a două persoane, au sustras un telefon mobil și două portofele, care conțineau acte și bani.

De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că cei doi minori, în noaptea de 7/8 aprilie, au pătruns într-o locuință aflată la parterul unui imobil de pe Aleea Amara din municipiu, de unde au sustras un telefon mobil, 270 de lei și 6 bonuri de masă.

„Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat“, a informat IPJ Arad.

În baza probatoriului administrat, în privința minorului de 14 ani, polițiștii au dispus reținerea pe bază de ordonanță de reținere și a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

„Pe numele minorului de 14 ani, cercetat pentru comiterea a două furturi și prezentat în fata magistraților cu propunere de arestare preventivă, a fost emis un mandat pentru o perioadă de 15 zile“, a mai informat IPJ Arad.

Conform sursei citate, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi minori.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *