Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Transporturilor: Statul paralel este de vină pentru lipsa autostrăzilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, într-o conferinţă de presă, că România nu are autostrăzi, din cauza intervenţiilor „statului paralel”, acesta susţinând că angajaţii nu semnau actele „de teamă”.

Ministrul Răzvan Cuc a declarat că „oamenii erau terorizaţi de statul paralel, de tot felul de ameninţări, că dacă semnezi te duci la puşcărie” din acest motiv nu au fost semnate mai multe contracte privind infrastructura de transport.

„A fost tot timpul teroare, tot timpul eu le-am cerut angajaţilor din servicii, din companii să dea dovadă de mai mult curaj în abordarea problemelor, să nu se lase intimidaţi de ceea ce vedeau pe la televizor: plimbări pe la DNA, arestări dimineaţa. În contextul acesta, mulţi oameni au spus că nu vor să facă act adiţional la contract, că s-ar putea interpreta, în condiţiile în care pe noi ne-ar fi ajutat să deblocăm un proiect sau să mergem mai departe, şi era un lucru legal, dar le era frică să semneze”, a spus ministrul Cuc.

Acesta a spus că dacă va fi nevoie, pentru a nu mai apărea situaţii de acest fel, trebuie modificată legislaţia.

„Atunci, să facem lucrurile mult mai clare, să nu le fie frică să semneze, pentru că răbdarea oamenilor, inclusiv a mea ca ministru, a ajuns undeva la limita normalităţii. Nu mai suport să îmi spună nimeni că nu se poate. Dacă nu poate să spună de ce nu se poate. Dacă există o constrângere legislativă, modificăm legea”, a mai spus Cuc.

Întrebat dacă au fost intervenţii ale serviciilor în acest domeniu, al transporturilor, ministrul Răzvan Cuc a răspuns că nu are astfel de informaţii.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.