Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul de Interne, în inspecție la PTF Nădlac II

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a vizitat, vineri, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pentru a verifica situaţia traficului în condiţiile sosirii în ţară a zeci de mii de români în perioada Paştelui.

Carmen Dan a trecut pe la fiecare din cele zece tonete de control aflate pe sensul de intrare în ţară, salutând personalul, conform News.ro.

„Cum vă descurcaţi? Totul este în regulă?”, i-a întrebat ministrul de poliţiştii de frontieră.

Verificarea situaţiei a durat câteva minute, iar ulterior ministrul a făcut declaraţii presei cu privire la situaţia de la punctele de frontieră, afirmând că pentru Nădlac II se are în vedere extinderea capacităţii cu cel puţin două tonete, atât la intrare în ţară cât şi la ieşire. În total, acum există 20 de tonete şi ar urma să existe 24, însă ministrul a spus că această măsură va fi aplicată ”pe termen mediu”.

Carmen Dan a precizat că la toate punctele de frontieră a fost suplimentat personalul de control pentru perioada sărbătorilor.

Întrebată dacă a discutat cu autorităţile ungare cu privire la îmbunătăţirea controlului comun, Carmen Dan a spus că a cerut responsabililor din ţara vecină „să se mobilizeze” în această perioadă.

”Am avut perioade în care din punctul meu de vedere, nu vreau să spun mai multe, comunicarea (cu autorităţile ungare – n.r.) nu a fost foarte bună. Acum două zile, vă dau un exemplu, în acest punct de trecere (Nădlac II – n.r.) noi aveam poliţişti în toate cele zece tonete de la intrarea în ţară, colegii din Ungaria aveau doar trei. Am insistat să găsim înţelegere şi să se mobilizeze pentru că, aşa cum cunoaşteţi, controlul este exercitat în comun, nu putem să preluăm doar partea română activităţile de verificare. Înţeleg că de două zile lucrurile funcţionează bine”, a declarat Carmen Dan, citată de News.ro.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.