Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Apelor și Pădurilor anunţă investiţii de 32 milioane de euro, la Ineu

Lucrările care vizează bazinul hidrografic al râului Crişul Alb, de pe raza oraşului Ineu, dar şi în amonte şi în aval de acesta, vor costa 32 de milioane de euro, a anunţat, luni, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, proiectul care are ca scop apărarea împotriva inundaţiilor a acestei zone va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi cuprinde următoarele lucrări: amenajarea albiei Valea Băneşti, amenajare Valea Zeldiş, amenajare Valea Tăcășele şi acumulare nepermanentă Zimbru.

„Astfel, vor fi create patru noi acumulări nepermanente cu o capacitate de 5,39 milioane metri cubi, se vor realiza 15,8 km de reprofilări şi recalibrări de albii, se vor consolida 6,06 km maluri, se vor amenaja 22,585 km coronamente diguri şi se vor reabilita şi pune în siguranţă 2,45 km de lucrări existente (…) studiul de fezabilitate şi planul tehnic vor fi finanţate din credite de angajament, astfel încât în momentul în care vor fi semnate contractele de finanţare cu reprezentanţii UE (aprilie – mai 2019) o parte din proceduri să fie deja finalizate, astfel încât execuţia să înceapă cât mai curând. Valoarea estimată a proiectului este de 32 milioane de euro, fără TVA“, se menţionează în comunicatul Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Totodată, Deneş a inspectat, luni, zona râului Crişul Alb situată în centrul oraşului Ineu şi a constatat că în albia majoră erau amplasate anexe gospodăreşti (garaje, coteţe, spaţii de depozitare), motiv pentru care le-a solicitat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale „Apele Române“ (ANAR) să trimită proprietarilor, până la 12 septembrie, înştiinţări prin care li se cere dezafectarea acestor construcţii.

De asemenea, ministrul i-a cerut directorului ABA Crişuri să finalizeze operaţiunea de ecologizare a vegetaţiei din albia râului, până pe data de 10 octombrie, lucrare în curs de execuţie.

Ioan Deneş este însoţit în vizita din judeţul Arad de către directorul general al ANAR, Victor Sandu, directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Sorin Guler, consilierul pe probleme de Ape, Constantin Sofronie, şi directorul S.G.A Arad, Caius Mihai Parpală.

Marţi, 21 august, ministrul de resort va avea discuţii pe tema pestei porcine africane cu autorităţile locale judeţene, cu directorul Direcţiei Silvice Arad, directorul DSVSA Arad, directorul Direcţiei Agricole Arad şi cu gestionarii fondurilor de vânătoare din judeţul Arad. Discuţiile vor fi urmate de o conferinţă de presă, organizată în Sala Rotondă a Prefecturii Arad.

Tot marţi, Deneş va inspecta herghelia Direcţiei Silvice Arad şi va avea discuta cu şefii ocoalelor silvice de stat şi private din judeţul Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.