Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, premier interimar

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele prin care ia act de demisia lui Ludovic Orban din funcţia de premier şi îl desemnează prim-ministru interimar pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru al României. În conformitate cu dispoziţiile art. 106 şi ale art. 107 alin. (3) din Constituţie, preşedintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern“, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ludovic Orban, preşedintele liberalilor, a anunţat, luni seară, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul de prim-ministru.

Potrivit unor surse, lideri ai PNL se vor întâlni, marţi, cu preşedintele Klaus Iohannis, urmând să se discute posibile variante de premier.

Şeful statului a avut, luni, o întâlnire cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Palatul Cotroceni.

Ludovic Orban îşi depune mandatul de premier. „Nu mă cramponez de funcţie“

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.