Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Apărării, despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, susţine că s-a discutat la nivelul Ministerului de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu, însă nu s-a discutat şi la nivelul Guvernului.

Fifor a atras atenţia că stagiul militar obligatoriu în România este doar suspendat, nu anulat.

„Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuţie care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică faţă de acest subiect.

Deocamdată nu am dus în Guvern această iniţiativă şi nici nu cred că putem discuta curând. De-asta căutăm alternative, de-asta avem şi legea rezervistului voluntar”, a declarat Mihai Fifor în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea raportului de bilanţ pentru primele şase luni de mandat.

Stagiul militar obligatoriu a fost eliminat în România în 2007, însă în ultimii ani au existat discuţii în mai multe ţări membre UE şi NATO pentru reintroducerea armatei obligatorii, precum Franţa sau Germania. În Suedia, stagiul militar obligatoriu a fost reintrodus anul trecut.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.